duminică, 9 decembrie 2012

Aşa...


Aşa, cum altfel aş putea începe simpatica mea istorisire despre doamna Clopoţel, dacă-ar fi să o numesc după porecla pe care o are la noi în bloc sau despre Alice Pepina, dacă am apela-o după adevăratul său nume, ori vecina, cum îşi spune după ce apasă de două ori pe butonul soneriei vreunui apartament şi cineva de după uşă strigă cine e? Şi sună ba să întrebe de ce nu e căldură, de ce nu merge lifltul, dacă puteţi să-mi recomandaţi un instalator... Nu e nevoie să mă întind prea mult, ştim cu toţii cam ce chestionar ne permitem cu vecinii. Aşa... După ce şterge praful. După ce duce gunoiul. După ce stinge aragazul, adică după ce am oprit focul la mâncare. După ce întinde rufele. După ce face patul. În fine, după toate trebuirile pe care le termină zice aşa. Pronunţat cu ultimul a mai lung, lăsat puţin să mai plutească în apartamentul destul de încăpător pentru o femeie trecută de şaizeci de ani şi un teckel de treişpe. Clopoţel se uită puţin mirat cum a-ul coboară greu pe parchet şi se sparge într-un ţ ca un balon de săpun. Atunci ştie: ieşim în parc. Dacă e iarnă nu mai rămâne decât să îmbrăcăm ilicul. Dacă e vară e suficient clopoţelul de la gât. De unde şi numele căţelului, de unde şi porecla stăpânei. Dimineaţa pe la 7: Clopoţel! După-amiaza: Clopoţel! Da, şi seara, şi în week-end tot timpul. De 13 ani, Clopoţel! A devenit un strigăt liniştitor de acasă, un sunet atât de familiar încât în momentul în care într-o seară zăpuşitoare de iulie nu l-am mai auzit, am început să ne facem griji. Ce-o fi cu Clopoţel? Şi soneria a sunat şi cine e? Şi... Vecina! Şi întrebarea dacă avem o lopată, iar povestea pe scurt a fost asta: L-am scos în parc azi dimineaţă şi până să ajungem, traversasem totuşi, s-a oprit, s-a lăsat pe o parte, s-a uitat puţin la mine şi a murit. Acum mă duc să-l îngrop în grădiniţă. Aveţi o lopată? Vecinii vin la sigur să împrumute lopata de la noi. Mai ales iarna ca să dezăpezească. Vara mai niciodată. Şi nici primăvara pentru că nimeni nu pune flori sau nu sădeşte copaci, iar „grădiniţa” e un răzor plin cu bălării şi lăstari din care se înalţă un corcoduş ciufulit. Sub corcoduş a fost îngropat Clopoţel după ce nea Tiţu şi domn doctor au ajutat la săpat groapa, noaptea când e mai puţină lume pe stradă. În grădină, sub corcoduş, a rămas o vreme o brazdă cheală ca o cicatrice lăsată de o lobotomie.
Aşa... făcu din nou vecina. Nu plânse. Mulţumi de ajutor, ne aduse lopata şi plecă la ale ei.
Era pentru prima dată, după 13 ani când dormea singură, când nu trebuia să se trezească devreme, dar şi când nu mai auzea clopoţelul acela care pentru ea era ca respiraţia, ca amintirea clincănitoare a vieţii.
O vedeam ieşind la fel de des. Se plimba prin parc. De întorcea de la piaţă. Stătea de vorbă cu vreo vecină în faţa blocului.
M-am gândit la Alice Pepina ca la femeia ce voi fi, plimbându-mi singurătatea în fiecare zi, la ore exacte, prin parc. Am început deja să fac asta, deşi am mai puţin de jumătate din vârsta ei şi lângă mine ţopăie un câine cu clopoţel pe care îl consider nu prietenul meu cel mai bun, ci destinul meu zornăitor. Ştiu că tinereţea promite foarte mult, că e ca un cort de campanie electorală de unde te poţi informa că dacă o votezi, totul îţi va fi asigurat pe parcursul mandatului ei. Trebuie doar să-i dai încrederea ta.
Şi de aici urmează toată literatura aceea de self-esteem.

10 comentarii:

Anonim spunea...

mult laudatul "The secret" se incadreaza la literatura self esteem?

pişcotar spunea...

Nu am citit cartea si nu am vazut nici filmul.

Anonim spunea...

asa.... articolul e despre doamna Clopotel sau despre "femeia ce vei fi" ? dintre tine si tinerete cine-i personajul pozitiv si cel negativ?

Anonim spunea...

de la 14 ani pana la 24 am fost sigur ca o sa mor virgin..chestia cu sexul era deja lamurita...si daca era dupa mine ramaneam inca mult timp asa..pana s-a mutat una in bloc la mine si nu mi-a dat pace vreo doua luni..

Piscot spunea...

nici eu nu stiu despre cine mai e textuletul asta :)

Anonim spunea...

ce crezi ca are cel mai mare "merit" in faptul ca tu ai ajuns la concluzia ca vei ajunge doamna Clopotel 2 (sau doamna Piscotel :))? e determinism genetic sau tine de mediu? penultimul paragraf e un repros catre propria persoana?

piscot spunea...

probabil ca tine de destin. cica paradisul ar n-ar fi dupa colt, ci chiar sub nasul nostru. Hm!

penultimul paragraf ar fi putut sa lipseasca. mi se pare ca seamana cu ultima scena din "Dupa dealuri" - un bluf de zapada.

Anonim spunea...

da, cica si iadul n-ar fi cazane cu smoala ci doar singuratate...dar nu cred faza cu destinul, cel putin nu de la tine...

Anonim spunea...

...si penultimul paragraf n-ar fi putut sa lipseasca

obat kanker payudara spunea...

nice article,,,thanks for share!
keep posting and happy blogging!!