duminică, 27 aprilie 2008
în ce înfige românul lumânarea la Înviere
(în cazul în care nu a aderat la moda mult mai comodă şi mai practică a candelelor Sanctificatus Tagebrenner): şerveţele de masă sau de nas, hîrtie tăiată păt(r)ată, hîrtie franjurată, o carte de vizită, o felicitare (votaţi PD-L-ul şi Paşte fericit), capacul rotund de la cutia de brînză topită hochland mixtet, un gît de pet Borsec - marcă înregistrată (despre staţiunea cu acelaşi nume am o poveste mişto pe care-o voi scrie cu altă ocazie), cutii de Delma sandwish, de Danonino, de Activia...
luni, 21 aprilie 2008
sâmbătă, 19 aprilie 2008
nimic altceva
Am mai puţin de jumătate de oră ca să scriu chestia asta. Încerc să fac abstracţie, unul intră altul iese... ceilalţi. Şi cele câteva întrebări pe care le auzi zilnic de la toţi oamenii pe care îi vezi. Şi acelaşi răspuns pe care-l dau aşa cum aş merge de fiecare dată pe acelaşi drum, călcând peste paşii mei de ieri, de alaltăieri, de anul trecut. Dintre toate, cel mai uşor e zâmbetul. Mi-l desenez pe faţă, încă de dimineaţă, aşa cum alte femei îşi desenează cu ruj conturul buzelor, iar cu creion dermatograf, ochi migdalaţi. Zâmbetul meu tâmp, uşor miştocăresc, la limita senzualităţii feminine, destul de bine mascat încât să nu pară nici ipocrit, nici enervant-superior, mai degrabă dându-mi un aer de femeie prostuţă, imatură, cu capul în nori şi în care nu poţi avea încredere. Încă un sfert de oră... Nu ştiu ce să mai scriu. Nu ştiu nici ce să mai fac de acum încolo. Am impresia că sunt la un capăt de rând, că am pus punct după o idee. Nu pare a fi ultima frază. Oare cum îşi dă seama un romancier că se află la ultima fraza a romanului său? Acum gândeşti: mă, asta vrea să se sinucidă ! Nu te speria ! Mai am zece minute şi între timp am răspuns şi la telefon, am băut suc de portocale şi am încercat să înţeleg ce vreau eu să fac cu textul ăsta. Şi ştiu: vreau să-mi exorcizez toată supărarea care s-a acumulat azi şi pe care nici glumele bărbatului frumos din tramvai, nici lalelele pastelate ale florăresei de la Miciurin, nici muzica ce se aude de afară, nici cuvintele frumoase care mi s-au adresat azi, nici nimic altceva nu o pot înlătura. Voaim, deci, încă de la început, să pun punct.
joi, 17 aprilie 2008
miercuri, 16 aprilie 2008
jocul de-a greva
Mama zice că-mi storc capul pe tot felul de prostii... blogul fiind una dintre ele. Dar dacă tot n-am viaţă personală, adică nu gătesc, nu cresc copii, nu-mi caut bărbatul pe la vecina... mai scriu şi eu din când în când despre ciudăţenii sau banalităţi ale vieţii. În plus, scrisul e un fel de a mă împăca sau adapta la ciudăţeniile şi banalităţile astea. Un om din Coasta de Fildeş, un ivorian adică, mi-a spus odată că negrii dansează pentru a exorciza răul, că dansul e forma lor de-a rezista opresiunii coloniştilor, foametei şi tuturor celorlalte greutăţi africane mediatizate sau nu. Imediat m-am gândit că şi pentru mine scrisul e o exorcizare a... mai văd eu a ce. Azi o să povestesc despre sâmbătă, când mi-am lepădat hainele mele de pişcotar şi am îmbrăcat haine de gală pentru că am mers la un restaurant italienesc. Nu vreau să mă laud că ia uite unde mă duc io, ci vreau să spun despre una dintre discuţiile la care s-a ajuns. Bine, că la început am vorbit despre chestiile de convenienţă, de suprafaţă, plictisitoare şi fade, dar după o masă copioasă în stil românesco-italienesc (am aflat de curând că acest gen de mâncare se numeşte... ţin-te bine! fusion), am vorbit şi chestii mai interesante. Şi din una în alta, mi-a venit o idee: cum ar putea arăta o grevă a muzeografilor (ăia de lucrează în muzee, prăfuiţii ăia pierduţi printre obiecte şi uitaţi de Dumnezeu, dar mai ales de minister când se stabileşte bugetul)? Scenariu: se va pleca de la Muzeul Satului. Salariaţi purtând în mâini coase, furci, străchini şi linguri de lemn vor mărşălui pe Şoseaua Kiseleff spre Guvern. Pe drum li se vor alătura muzeografii de la Muzeul Zambaccian ajutaţi de Baba, Luchian, Tonitza şi alţi doritori de-a solidariza cu greviştii. De la Geologie vor veni cu pietre, cataroaie şi semi-preţioase mici şi colorate ca ploaia de vară... De vizavi, de la Ţăran, muzeografi şi muzeografe vor purta straie de duminică, iar de la Antipa vor prezenta colecţia fabuloasă de fluturi, însoţită de vulpea, ursul şi capra neagră toate împăiate. Marşul va continua de la Guvern, pe Calea Victoriei, pe tronsonul principal, spre Palatul Parlamentului. Muzeul George Enescu va acompania sloganurile greviste cu arii celebre din Verdi (vezi Aida) sau marşuri de Mozart şi Schubert etc. Grosul va fi asigurat de Muzeul de Artă şi Muzeul Colecţiilor de Artă care vor fi flancaţi de Brâncuşi, Rembrandt, Domenico Venetiano, El Greco, Zurbaran şi mulţi alţii. Nu se vor lăsa mai prejos nici Muzeul de Istorie cu-al lui trei coifuri puse unul peste altul sau Filatelic, cu timbre şi plicuri. Neconvenţional ca de obicei, MNAC-ul va juca rolul spărgătorului de grevă. Astfel adunaţi cu toţii, muzeografi din toate vitrinele capitalei, vor protesta în faţa Parlamentului şi nu vor obţine, evident, nimic. După aşa o grevă aiuristică, ar mai merge o pizza. Dacă până săptămâna viitoare nu mai scriu pe blog, e clar: m-au umflat unii şi m-au acuzat de instigare la... cultură. Paraziţii!!!
marți, 15 aprilie 2008
ştiri
mi-am depăşit cotele de atenţie
mi-am băut sucul de portocale din sticla de coca-cola
am strănutat de două ori la rând tocmai când mă gândeam să plec acasă direct din birou
nu mi-am terminat încă punga cu covrigi de 28 de lei deşi i-am împărţit cu toată lumea ca un bun creştin ce sunt acum în post
pe o ploaie de vis, diseară mă duc la film
duminică, 13 aprilie 2008
sâmbătă, 12 aprilie 2008
marți, 8 aprilie 2008
hainele împăratului
era odată un împărat care avea un fiu. şi când acesta împlini vârsta aşa zisă a maturităţii, împăratul dădu poruncă să i se facă fiului său un rând de haine din mătase albă, adusă din îndepărtata Japonie şi să fie cusute cu fir de aur, iar în picioare să i se pună papuci cu fireturi tot de aur. şi după ce acestea fură gata, chemându-l la el, îi spuse:
cum ieşi pe poarta cetăţii, fiul împăratului luă calea cea mai bătută şi merse şi merse, minunându-se de holdele întinse, de grădinile îmbelşugate, de oraşele cu mulţime de oameni care se dădeau în lături şi făceau plecăciuni când trecea el aşa tânăr şi frumos înveşmântat. şi dacă flămânzea, se găsea cine să-i dea de mâncare, şi dacă înseta, avea cine să-i dea să bea. şi mâncă numai bucate alese. şi stătu la masă numai cu căpetenii şi negustori bogaţi: unii îi oferiră trăsurile lor ca să nu se obosească mergând pe jos, alţii îl îmbiară cu femei frumoase, iar alţii cu vorbe mieroase. şi trecu aşa un timp, iar fiul împăratului întâlni mulţi oameni, văzu multe locuri şi se minună şi mai mult de viaţa supuşilor săi. nici nu bănia că stăpâneşte o aşa împărăţie bogată şi cu oameni aşa de generoşi. dar cum trecea timpul, şi hainele sale începură a se îngălbeni şi a se prăfui, iar papucii a se rupe, nici oamenii nu se mai plecau în faţa lui, nici nu se mai înghesuiau să-l găzduiască, aşa că începu să cheltuie din banii daţi de tatăl său. şi banii aceia îi ajunseră pentru un timp ca să-şi ia de-ale gurii şi ca să se odihnească la han, după care sărăci. şi la un moment dat era atât de sărac că, obosit fiind, nici nu-i mai păsa dacă doarme în praf, în paie sau un puf. adormea de multe ori nemâncat, la mila trecătorilor care îi mai aruncau un codru de pâine sau un măr. dar nu se opri, mergea şi mergea prin lume, urca munţi şi cobora văi, iar norodul de cele mai multe ori îl batjocorea, îl ocolea de departe, unii îi spuneau leneş, alţii bolnav, alţii nebun, ba unii chiar îl scuipară şi aruncară cu noroi după el. copiii prin sate îl îmbrânceau sau îl trăgeau de haine strigând în urma lui: luminate împărate, cu hainele sfâşiate. şi acesta începu a se mira: cum de în împărăţia sa pot fi oamenii atât de hapsâni şi nemilostivi. dar nu se lăsă, şi mergea şi mergea poate, poate se va îndura cineva de el şi-l va spăla, şi-i va da haine curate, şi mâncare, şi-un loc de odihnă. nici nu se împlini anul şi nici haine bogate nu avea ca să se poată întoarce la tatăl său de care i se făcu dor. îi era ruşine că îşi cheltuise banii fără cap, că din toţi nu-i mai rămăsese decât o monedă de aur care să-i amintească de tatăl lui şi pe care nu-o schimba nici în ruptul capului, nici măcar atunci când se îmbolnăvi de foame şi de mizerie, de ajunse să zacă în drum, bărbăs, zdrenţăros, murdar şi fără vârstă. aşa îl găsi un flăcău ce trecea pe cale venind din oraş, de la târg. şi-l luă la el în căruţă, mai mult mort decât viu şi-l duse acasă, la stăpânul său, cel mai iscusit croitor din împărăţie. şi-l îngrijiră, el şi fata croitorului, şi-l înzdrăveniră, şi-l rugară să rămână calfă la casa croitorului şi acceptă. aşa îşi începu ucenicia învăţând să măsoare, să taie pânza cu pricepere, să coasă, să potrivească, să facă haine. îi plăcea acolo pentru că avea mâncare la vreme, un pat unde să doarmă şi oameni cu care să vorbească. îşi făcu prieteni pe flăcău şi pe fata croitorului pe care începu s-o iubească încă de când îl îngrijea. nimeni nu ştia că este fiu de împărat. din vechile lui haine nu se mai cunoştea cine ştie ce lucrătură aleasă şi oricum le schimbă cu altele, din cele care purtau mai toţi oamenii în sat. trecu de mult un an şi nici nu mai nădăjduia că se va întoarce vreodată la tatăl său. şi cu timpul, ucenicul deveni foarte priceput în meseria sa, iar croitorul se mândrea cu el şi de drag îi dădu fata de soţie şi îl făcu meşter pentru ca el însuşi să înveţe ucenici. dar croitoraşul nostru descoperi într-o zi moneda de aur pe care o păstrase şi de care cam uitase şi privind-o îşi aduse aminte de vorbele tatăl său, la plecare. stătu pe gânduri ce stătu şi îi spuse nevestei sale toată povestea lui, asta de-o ascultaţi şi voi acum. iar femeia, crezând fiecare cuvânt şi minunându-se îi zise că va ţese ea pânză de mătase, din care el să-şi facă haine şi să le coasă cu fir de aur topit din moneda pe care o păstra. şi aşa făcură: femeia ţesu pânza care se dovedi mult mai albă şi mai strălucitoare decât cea adusă de departe pentru împărat, pentru că era făcută cu dragoste şi încredere, iar bărbatul ei croi şi cusu haine mult mai frumoase decât cele primite de la tatăl său. iar papucii îi făcu prietenul său, care am uitat să vă spun, mare brodeală!, că se pricepea şi la aşa ceva. şi astfel înveşmântat, fiul împăratului porni cu trăsura spre cetate, iar la porţile cetăţii se dădu jos şi bătând, i se deschise şi fu primit cu mare alai, iar împăratul aflând, se bucură foarte, pentru că tare mult se mai necăjise neştiind nimic de fiul său atâta amar de vreme, deoarece trecuseră vreo doi-trei ani de la despărţirea lor. aici se încheie povestea. vă închipuiţi că fiul împăratului a ajuns împărat, iar femeia sa, împărăteasă şi au avut mulţi copii şi au domnit fericiţi până la urmă.
cum ieşi pe poarta cetăţii, fiul împăratului luă calea cea mai bătută şi merse şi merse, minunându-se de holdele întinse, de grădinile îmbelşugate, de oraşele cu mulţime de oameni care se dădeau în lături şi făceau plecăciuni când trecea el aşa tânăr şi frumos înveşmântat. şi dacă flămânzea, se găsea cine să-i dea de mâncare, şi dacă înseta, avea cine să-i dea să bea. şi mâncă numai bucate alese. şi stătu la masă numai cu căpetenii şi negustori bogaţi: unii îi oferiră trăsurile lor ca să nu se obosească mergând pe jos, alţii îl îmbiară cu femei frumoase, iar alţii cu vorbe mieroase. şi trecu aşa un timp, iar fiul împăratului întâlni mulţi oameni, văzu multe locuri şi se minună şi mai mult de viaţa supuşilor săi. nici nu bănia că stăpâneşte o aşa împărăţie bogată şi cu oameni aşa de generoşi. dar cum trecea timpul, şi hainele sale începură a se îngălbeni şi a se prăfui, iar papucii a se rupe, nici oamenii nu se mai plecau în faţa lui, nici nu se mai înghesuiau să-l găzduiască, aşa că începu să cheltuie din banii daţi de tatăl său. şi banii aceia îi ajunseră pentru un timp ca să-şi ia de-ale gurii şi ca să se odihnească la han, după care sărăci. şi la un moment dat era atât de sărac că, obosit fiind, nici nu-i mai păsa dacă doarme în praf, în paie sau un puf. adormea de multe ori nemâncat, la mila trecătorilor care îi mai aruncau un codru de pâine sau un măr. dar nu se opri, mergea şi mergea prin lume, urca munţi şi cobora văi, iar norodul de cele mai multe ori îl batjocorea, îl ocolea de departe, unii îi spuneau leneş, alţii bolnav, alţii nebun, ba unii chiar îl scuipară şi aruncară cu noroi după el. copiii prin sate îl îmbrânceau sau îl trăgeau de haine strigând în urma lui: luminate împărate, cu hainele sfâşiate. şi acesta începu a se mira: cum de în împărăţia sa pot fi oamenii atât de hapsâni şi nemilostivi. dar nu se lăsă, şi mergea şi mergea poate, poate se va îndura cineva de el şi-l va spăla, şi-i va da haine curate, şi mâncare, şi-un loc de odihnă. nici nu se împlini anul şi nici haine bogate nu avea ca să se poată întoarce la tatăl său de care i se făcu dor. îi era ruşine că îşi cheltuise banii fără cap, că din toţi nu-i mai rămăsese decât o monedă de aur care să-i amintească de tatăl lui şi pe care nu-o schimba nici în ruptul capului, nici măcar atunci când se îmbolnăvi de foame şi de mizerie, de ajunse să zacă în drum, bărbăs, zdrenţăros, murdar şi fără vârstă. aşa îl găsi un flăcău ce trecea pe cale venind din oraş, de la târg. şi-l luă la el în căruţă, mai mult mort decât viu şi-l duse acasă, la stăpânul său, cel mai iscusit croitor din împărăţie. şi-l îngrijiră, el şi fata croitorului, şi-l înzdrăveniră, şi-l rugară să rămână calfă la casa croitorului şi acceptă. aşa îşi începu ucenicia învăţând să măsoare, să taie pânza cu pricepere, să coasă, să potrivească, să facă haine. îi plăcea acolo pentru că avea mâncare la vreme, un pat unde să doarmă şi oameni cu care să vorbească. îşi făcu prieteni pe flăcău şi pe fata croitorului pe care începu s-o iubească încă de când îl îngrijea. nimeni nu ştia că este fiu de împărat. din vechile lui haine nu se mai cunoştea cine ştie ce lucrătură aleasă şi oricum le schimbă cu altele, din cele care purtau mai toţi oamenii în sat. trecu de mult un an şi nici nu mai nădăjduia că se va întoarce vreodată la tatăl său. şi cu timpul, ucenicul deveni foarte priceput în meseria sa, iar croitorul se mândrea cu el şi de drag îi dădu fata de soţie şi îl făcu meşter pentru ca el însuşi să înveţe ucenici. dar croitoraşul nostru descoperi într-o zi moneda de aur pe care o păstrase şi de care cam uitase şi privind-o îşi aduse aminte de vorbele tatăl său, la plecare. stătu pe gânduri ce stătu şi îi spuse nevestei sale toată povestea lui, asta de-o ascultaţi şi voi acum. iar femeia, crezând fiecare cuvânt şi minunându-se îi zise că va ţese ea pânză de mătase, din care el să-şi facă haine şi să le coasă cu fir de aur topit din moneda pe care o păstra. şi aşa făcură: femeia ţesu pânza care se dovedi mult mai albă şi mai strălucitoare decât cea adusă de departe pentru împărat, pentru că era făcută cu dragoste şi încredere, iar bărbatul ei croi şi cusu haine mult mai frumoase decât cele primite de la tatăl său. iar papucii îi făcu prietenul său, care am uitat să vă spun, mare brodeală!, că se pricepea şi la aşa ceva. şi astfel înveşmântat, fiul împăratului porni cu trăsura spre cetate, iar la porţile cetăţii se dădu jos şi bătând, i se deschise şi fu primit cu mare alai, iar împăratul aflând, se bucură foarte, pentru că tare mult se mai necăjise neştiind nimic de fiul său atâta amar de vreme, deoarece trecuseră vreo doi-trei ani de la despărţirea lor. aici se încheie povestea. vă închipuiţi că fiul împăratului a ajuns împărat, iar femeia sa, împărăteasă şi au avut mulţi copii şi au domnit fericiţi până la urmă.
joi, 3 aprilie 2008
de-acasă
Oraşul fiind sub ocupaţie, iar eu fiind consemnată să nu mă duc la serviciu pentru că la şosea se anunţă bătaie cu flori şi steguleţe nato, am decis ca azi să stau în casă şi să pierd timpul. Cică toată noaptea au huruit avioanele deasupra Bucureştiului, de n-au putu oamenii să doarmă. Nu am auzit nimic. Dorm cu nesimţire, poţi să filmezi Războiul de independenţă sau Star Trek sub balconul meu, că nu mă trezesc. Azi am fost tentată să ies din casă de mai multe ori: ba că vreau să mă duc să-mi fac ochelari, ba să mă duc la film, ba să-mi vizitez o prietenă pe care nu am mai văzut-o din august... Nu am stare, dar sunt foarte obosită şi asta se manifestă prin carenţe de concentrare: când sunt energică şi pe fază, când mi se rupe firul deodată şi intru în lumea mea. Stau în mijlocul patului şi ascult cu mintea golită mecanica de plastic a limbilor de ceas. În ce zi sunt? În camera mea parcă ar fi octombrie, anii 90 după hainele pe care le port, dar la fel de bine poate fi săptămâna trecută, când mă apucasem să citesc o carte pe care doar ce-o primisem şi care acum e închisă lângă mine, indiferentă şi atemporală. Sau poate că e iulie 1969, iar la televizorul din sufragerie se transmite un eveniment foarte important care pe mine mă lasă rece pentru că sunt prea mulţi cei care mişună şi vorbesc în jurul lui. E posibil să fie orice zi din orice an al lumii. În patul meu sunt în afara universului, sunt într-un interior care-mi permite să-mi închipui orice. Acum e doar ora 3, într-o după-amiază pe care probabil că am mai trăit-o cândva sau poate că au trăit-o alţii, iar eu scriu despre ea din amintire sau din povestire. Cea mai mare parte a ei e făcută din uitare sau din nebăgare de seamă.
marți, 1 aprilie 2008
Ziua nebunilor
Scriam şi eu ca tot omul un text patetic pe blog. Subiectul: NATO. Deodată primesc un contact pe messenger. Mă întreb cine e persoana. Citesc pe litere. Nu-mi spune nimic numele. Încep discuţia.
EU: cine esti?
EA: BUNA ZIUUA
EA: SUNT X SI MI S-A DAT ADRESA DE CATRE DOAMNA Z IN LEGATURA CU UN POST LA BANCA LA DVS
EU: io nu am nicio banca
EA: LA BANCA UNDE LUCRATI
EU: io nu lucrez la nicio banca
EU: io stau in banca mea
EA: DA
EU: nu
EA: NU STIU CE SA MAI ZIC .PROBABIL A FOST O GLUMA
EU: de ce vrei sa lucrezi in banca?
EA: PENTRU CA pentru asta ma pregatesc si pentru ca vreau un post mai bun
EU: mai bun decat ce?
EA: decit in comert.asta se face pina la o anumita virsta
EU: crezi ca faci comert pana la o anumita varsta si apoi ai grija de bani la banca de la o alta varsta incolo?
EA: nu neaparat.acum am alte prioritati
EU: si de ce la o banca ?
EA: pentru ca termin facultatea de finante banci
EU: pai poti sa-ti schimbi meseria, nu e obligatoriu sa lucrezi pt ce te-ai pregatit
EU: de obicei lucrezi unde ai pile
EA: tocmai asta e problema ,ca nu am pile si imi doresc sa ofer copilului meu o viata linistita
EU: asta e si problema mea
EU: am sa incerc sa te ajut
EA: probABIL IN SITUATIA ASTA SUNT O MULTIME DE OAMENI DAR IMPORTANT E SA VREI SA O IEI DE LA CAPAT
EU: niciodata nu o luam exact de la capat
EU: ci de unde s-a rupt firul
EA: IN COMERT NU SE FACE CARIERA SI NICI NU ESTI APRECIAT LA VALOAREA TA
EU: crezi ca esti apreciat undeva?
EA: INTR-O OARECARE MASURA
EU: si tu te-ai multumi cu o oarecare masura?
EA: atita timp cit sunt lasata sa-mi vad de treaba ,da
EU: numai seful al mare face ce vrea
EA: asta se aplica oriunde,problema e sa nu fie mereu cu gura pe tine
EU: si crezi ca la banca - unde e maaare responsabilitate - nu va fi cu gura pe tine?
EU: mai mult iti va sufla in ceafa
EA: cred ca peste tot sunt responsabilitati dar daca vede ca-ti faci treaba poate te lasa in pace
EU: la ce banca vrei sa lucrezi?
EA: in anunt era vorba de piraeusbank
EU: in ce oras?
EA: a aparut anuntul in monitorul de botosani
EU: aha
EU: stai sa vad
EU: poate te ajut
EU: io am niste contacte din pitesti
EU: odata am primit un mail de la un tip care lucra la pireusbank
EU: in pitesti
EU: crezand ca sunt aceeasi persoana pe care o cauti tu
EA: dar eu sunt din botosani
EU of
EA: mai caut
EA: atunci nu e nici o problema ori a vrut sa scape de mine ori a fost pacaleala de 1 aprilie
EU: poate mai gasesc ceva
EA: nu stiu
EU: ideea e ca s-ar putea sa fii pe un drum
EA: si eu o sa caut in continuarte
EA: daca nu e azi o sa vina si la mine soarele
EA: alta data
EU: eu zic sa incerci la urmatoarea adresa
EU: eu@piraeusbank.ro
EU: mie imi tot vin CV-uri
EU: pt banca asta
EU: nu cred ca e tocmai o pacaleala
EU: ci o greseala
EU: probabil ca e o persoana care lucreaya acolo
EU: si o cheama ca pe mine
EA: totul e posibil in ziua de astazi
EU: in general, astia de lucreaya in corporatii au adresa de mail cu @numele corporatie.ro
EU: nu e profi sa-ti dai adresa de yahoo
EU: mai ales daca esti director
EU: si nici macar pilelor
EA: nu este dar probabil asa cunosti oameni noi
EU: sau asa incepi sa cunosti oamenii.
EU: intamplarea asta are ceva de CAragiale in ea
EA: eu sunt de parere ca oamenii se cunosc mai bine fata in fata mai ales pentru un post normal ar fi fost sa fie anuntati citiva pentru interviu
EU: eu sunt din Bucuresti, tu din Botosani, iar mail-uri ratacite mai primesc si din Ploiesti
EU: culmea
EU: tot de la piraeusbank
EU: grecii astia!
EA: rezolvarea ar fi sa va schimbati adresa de email
EU: te rog sa ma tutuiesti
EU: ca nu merit sa ma domnesti
EA: oricine merita orice
EU: chiar si bataie?
EA: bataia nu e o rezolvare
EU: dar e o culme
EA: culmea cui
EU: violentei
EA: nu sunt de acord cu violenta
EU: cine e? dar se practica
EU: sa stii ca ai putea lucra la o banca
EA: dar cind
EU: eu am lucrat o saptamana la Raiffeisen
EU: si mi s-a parut naspa
EU: las ca aveau cele mai curate wc-uri si dozator de cafea-ceai-ciocolata la discretie
EU: in rest nu era nimic la discretie
EA: oricum nu ma gindesc sa-mi umplu burta
EU: nici eu
EU dar macar spiritul merita
EA: de spirit ai grija in timpul liber.....daca ai
EU: si daca n-ai timp liber, nu mai ai grija de spirit ?
EA: acum se poarta
EU: cum ai tu grija de spirit?
EA: pe cit posibil citesc
EU: ce?
EA: macar o revista
EU: ce?
EA: lumea femeilor
EU: si cum e lumea femeilor?
EA: o lume a barbatilor
EA: toti dau din coate
EU: nu numai
EU: dau din fund, din picioare
EA: asa e
EA: din toate extremitatile
Pana aici. A fost sau nu o păcăleală, ce mai contează? Trăim cu toţii într-o lume a nebunilor.
EU: cine esti?
EA: BUNA ZIUUA
EA: SUNT X SI MI S-A DAT ADRESA DE CATRE DOAMNA Z IN LEGATURA CU UN POST LA BANCA LA DVS
EU: io nu am nicio banca
EA: LA BANCA UNDE LUCRATI
EU: io nu lucrez la nicio banca
EU: io stau in banca mea
EA: DA
EU: nu
EA: NU STIU CE SA MAI ZIC .PROBABIL A FOST O GLUMA
EU: de ce vrei sa lucrezi in banca?
EA: PENTRU CA pentru asta ma pregatesc si pentru ca vreau un post mai bun
EU: mai bun decat ce?
EA: decit in comert.asta se face pina la o anumita virsta
EU: crezi ca faci comert pana la o anumita varsta si apoi ai grija de bani la banca de la o alta varsta incolo?
EA: nu neaparat.acum am alte prioritati
EU: si de ce la o banca ?
EA: pentru ca termin facultatea de finante banci
EU: pai poti sa-ti schimbi meseria, nu e obligatoriu sa lucrezi pt ce te-ai pregatit
EU: de obicei lucrezi unde ai pile
EA: tocmai asta e problema ,ca nu am pile si imi doresc sa ofer copilului meu o viata linistita
EU: asta e si problema mea
EU: am sa incerc sa te ajut
EA: probABIL IN SITUATIA ASTA SUNT O MULTIME DE OAMENI DAR IMPORTANT E SA VREI SA O IEI DE LA CAPAT
EU: niciodata nu o luam exact de la capat
EU: ci de unde s-a rupt firul
EA: IN COMERT NU SE FACE CARIERA SI NICI NU ESTI APRECIAT LA VALOAREA TA
EU: crezi ca esti apreciat undeva?
EA: INTR-O OARECARE MASURA
EU: si tu te-ai multumi cu o oarecare masura?
EA: atita timp cit sunt lasata sa-mi vad de treaba ,da
EU: numai seful al mare face ce vrea
EA: asta se aplica oriunde,problema e sa nu fie mereu cu gura pe tine
EU: si crezi ca la banca - unde e maaare responsabilitate - nu va fi cu gura pe tine?
EU: mai mult iti va sufla in ceafa
EA: cred ca peste tot sunt responsabilitati dar daca vede ca-ti faci treaba poate te lasa in pace
EU: la ce banca vrei sa lucrezi?
EA: in anunt era vorba de piraeusbank
EU: in ce oras?
EA: a aparut anuntul in monitorul de botosani
EU: aha
EU: stai sa vad
EU: poate te ajut
EU: io am niste contacte din pitesti
EU: odata am primit un mail de la un tip care lucra la pireusbank
EU: in pitesti
EU: crezand ca sunt aceeasi persoana pe care o cauti tu
EA: dar eu sunt din botosani
EU of
EA: mai caut
EA: atunci nu e nici o problema ori a vrut sa scape de mine ori a fost pacaleala de 1 aprilie
EU: poate mai gasesc ceva
EA: nu stiu
EU: ideea e ca s-ar putea sa fii pe un drum
EA: si eu o sa caut in continuarte
EA: daca nu e azi o sa vina si la mine soarele
EA: alta data
EU: eu zic sa incerci la urmatoarea adresa
EU: eu@piraeusbank.ro
EU: mie imi tot vin CV-uri
EU: pt banca asta
EU: nu cred ca e tocmai o pacaleala
EU: ci o greseala
EU: probabil ca e o persoana care lucreaya acolo
EU: si o cheama ca pe mine
EA: totul e posibil in ziua de astazi
EU: in general, astia de lucreaya in corporatii au adresa de mail cu @numele corporatie.ro
EU: nu e profi sa-ti dai adresa de yahoo
EU: mai ales daca esti director
EU: si nici macar pilelor
EA: nu este dar probabil asa cunosti oameni noi
EU: sau asa incepi sa cunosti oamenii.
EU: intamplarea asta are ceva de CAragiale in ea
EA: eu sunt de parere ca oamenii se cunosc mai bine fata in fata mai ales pentru un post normal ar fi fost sa fie anuntati citiva pentru interviu
EU: eu sunt din Bucuresti, tu din Botosani, iar mail-uri ratacite mai primesc si din Ploiesti
EU: culmea
EU: tot de la piraeusbank
EU: grecii astia!
EA: rezolvarea ar fi sa va schimbati adresa de email
EU: te rog sa ma tutuiesti
EU: ca nu merit sa ma domnesti
EA: oricine merita orice
EU: chiar si bataie?
EA: bataia nu e o rezolvare
EU: dar e o culme
EA: culmea cui
EU: violentei
EA: nu sunt de acord cu violenta
EU: cine e? dar se practica
EU: sa stii ca ai putea lucra la o banca
EA: dar cind
EU: eu am lucrat o saptamana la Raiffeisen
EU: si mi s-a parut naspa
EU: las ca aveau cele mai curate wc-uri si dozator de cafea-ceai-ciocolata la discretie
EU: in rest nu era nimic la discretie
EA: oricum nu ma gindesc sa-mi umplu burta
EU: nici eu
EU dar macar spiritul merita
EA: de spirit ai grija in timpul liber.....daca ai
EU: si daca n-ai timp liber, nu mai ai grija de spirit ?
EA: acum se poarta
EU: cum ai tu grija de spirit?
EA: pe cit posibil citesc
EU: ce?
EA: macar o revista
EU: ce?
EA: lumea femeilor
EU: si cum e lumea femeilor?
EA: o lume a barbatilor
EA: toti dau din coate
EU: nu numai
EU: dau din fund, din picioare
EA: asa e
EA: din toate extremitatile
Pana aici. A fost sau nu o păcăleală, ce mai contează? Trăim cu toţii într-o lume a nebunilor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)