copilării 2

Tot aici despre frici:
copilariamuzeultaranului.blogspot.com

tramvai telefon seara

cum e seara tramvaiul trecând pe pod

oameni în trening

dungi lungi flurescent vorbind la telefoane

şiruri de becuri peste râul secat

clădiri scânteie ca diamantele

niciodată nu vei ştii ce porţi, ce mănânci, ce este cu tramvaiul acesta

pe şine de la un capăt la altul în fiecare zi

mii de kilometri pe loc

niciodată nu vei ajunge în altă parte

acolo unde ghetele tale au fost cusute, unde telefonul acela asamblat

alţi oameni, alte tramvaie, aceleaşi haine, aceleaşi telefoane

şi drumul de la un capăt la altul în fiecare zi

noi toţi miliarde de nepricopsiţi visând diamante

Noiembrie

Trec prin toamnă târşâind, în halat şi pijama. Frunze galbene mi se lipesc de talpa papucilor. Picioarele-mi sunt reci şi degetele încreţite. Noiembrie, lună cu speranţele arse, cu gândurile scrum. Un pas înainte şi mă apropii de nicăieri. Un copac triumfând în moarte. Păsări pierdute-n văzduh. Nebună, îşi zic grăbiţii întorşi de la piaţă şi saci grei cără în spate şi sacoşe mari în mâinile lor bătrâne, printre blocurile de beton. Cazematele lor calde. Salvare, uitare şi scop. Bolnavă, spun văzându-mi halatul bordo. Cerşetore, ghicindu-mi buzunarele goale. La fiecare adiere frunzele cad, vorbele cad, soarele se sparge în ceaţă. Acum este timpul să nu mai ajung.