duminica

am pierdut slujba
m-am trezit târziu
Dumnezeu m-a aşteptat ce m-a aşteptat
după care s-a retras tăcut
în ascunzişul său
e-ncuiată uşa pe care-s scrijeliţi în lemn
doi sfinţi
baticul femeii îi acoperea jumătate din cap
urechile şi vina
mă privi ca pe un hoţ
ce vrei s-a închis biserica
dar nu mi-a zis pleacă
a plecat ea lăsându-mă să privesc
pe dinafară
sfinţii crinii firidele şi cornişele
se auzi un guguştiuc
îi răspunse la scurt timp un altul
trecu o maşină
apoi linişte ca în fiecare după-amiază de duminică
sandalele mele romane nu făceau niciun zgomot
mergeam sau mă opream era tot una
o stradă perpendiculară pe altă stradă
paralelă cu altă stradă
case blocuri magazine câini tolăniţi pe asfalt
garduri caprifoi câţiva copaci
mergeam
mă opream
mergeam
curţi pustii o pisică grăbită
teatrul bulevardul
o staţie de autobuz
şi în cele din urmă aşteptarea

simpozion

Mai întâi i se dădu o foaie din care află cât trebuie să stea, când trebuie să plece, ce i se va întâmpla. I se înmână un ceas, un pix, un dosar şi un abţibild. Fu poftit frumos să ia loc. Un loc de pe care nu se va mai ridica până la final. Apoi cineva intră, se prezentă, surâse, se întoarse cu spatele după care se auziră bolboroseli şi graseieri şi lovituri de inel cu lapislazuli în blatul mesei, din pal furniruit, rezistent la zgârieturi. Se aprinse lumina fără a se apăsa pe întrerupătorul alb încadrat de o tuşă gri de praf longeviv, se deschide uşa şi deodată prin aer plutiră câteva ceşti. Mirosea a cafea. O ceaşcă îl alese şi i se îndreaptă în picaj periculos spre nas. Se opri la timp în dreptul dosarului de pe masă şi aşteaptă să o atingă, să o miroasă şi să o soarbă. Îi plăcea să o privească aşa fragilă şi imponderabilă, mirosind îmbietor şi tonifiant. Nu o ridică, nu o gustă, nu o mişcă din loc. Nu făcu decât să o ocolească, să o ferească şi să se gândească numai la ea şi din când în când să se uite la ceas. Pe foaia aceea citise că vor urma lălăituri, mârâieli, bodogăneli, sâsâituri. Despre ciocănelile inelului de amazonit în scheletul scaunului, despre degetul bondoc terminat cu o unghie lila care apăsă întrerupătorul alb ocolit de o dungă neuniformă de jeg nu scria nicăieri. Abţibildul, pe care desenase o ceaşcă de cafea şi-l lipi pe cravată, în maşină, în timp ce conducea.

Orfeu şi Euridice

desfătări lingvistice

scorţar
scorţişoraş
scorţărel
scorţişoară
scorţişor
scorţişoriu
scorţiţă
scorţoros
scorţos

fibre, flavonoizi şi fructoză

cât de singuri mai suntem noi ăştia singuri şi ce ne mai place să pozăm păsări moarte
să scriem două rânduri pe catifeaua portocalie a fotoliului pe care visează pisicul
să răsfoim
să ţesem şi
să tuşim fără să ne audă nimeni

mă văd decorându-mi camera cu garofiţe din hârtie creponată
privind muncitorul înlocuind ţiglele sparte pe acoperiş
plec de acasă vara şi mă întorc târziu toamna
plătind din plin pentru asta
poate nu ştiţi dar pentru noi totul este mai scump cu 20%

şi cât ne mai place să mâncăm zilnic din acelaşi măr
să aşteptăm
să aşteptăm
să aşteptăm
să aşteptăm