Ne-am strâns toţi aici. Părul pe faţă. Prunele strivite sub tălpi. Dudul golit dispărând sub o umbră. Noi înşine dispărând încet-încet, repede-repede. Nu precum cuvintele. Nu precum norii. Ci altfel, precum amintirile. Precum iluziile. Precum certitudinile. Săltând de bucurie copiii lovesc balonul. Uşor cade. Iute lovit se ridică. Uşor cade. Iute se ridică. Suntem de nerecunoscut în hainele astea. Ca nişte şamani. Ca nişte egumeni. Flori ne ţâşnesc din călcâie. Aproape că nu ne pasă. Dar părerea de rău e acolo ca o cusătură cu aţă potrivită. Zâmbim şi sorbim limonada cu paiul ca pe o vindecare. Tinereţea e acum. Tinereţea e aici.

Varza fiartă

Sau despre zilele astea de miez de iunie când începeam vacanţa

O zbugheam la ţară. Nici nu se punea problema că voi rămâne în Bucureşti, adică în apartamentul de la bloc, jucându-mă de-a v-aţi ascunselea cu copiii, în spatele blocului.

La ţară aveam cireşe coapte, vişine şi caise pârguite pe care le mâncam direct din pom, nespălate, ştergându-le puţin pe pieptul tricoului pe care îl purtam până se înnegrea după care îl bălăceam cu puţin săpun de casă în apă încălzită la soare şi-l puneam la uscat pe o sârmă ce tăia curtea bunicilor pe mijloc.

În preajma vacanţei de vară înfloresc teii buni de ceai. De pe atunci am învăţat că sunt tei care înfloresc în mai şi care se numesc sălbatici pentru că floarea lor nu e bună de ceai. Doar floarea teilor de iunie se culege şi se usucă în cămară după care se aşază în pungi de hârtie sau în săculeţi de pânză albă cusuţi special de bunicul şi pe care bunica scria cu creion chimic „Tei”. Numai floarea aceea e bună.

Şi tot la mijloc de iunie dă şi prima caniculă, iar de caniculă se leagă în fiecare an, varza fiartă sau călită. E ca o apariţie zemoasă şi stătută în oala roşie cu buline. Se potriveşte destul de bine cu cămăşile transpirate, cu muştele sâcâitoare, cu lumina clară a amiezii, cu capotul răcoros al bunicii, cu poştaşul care aduce pensia tocmai atunci când ai pus masa în curte să mănânci de doişpe, cu mămăliga din mălai cernut în magazie şi chiar cu mirosul de tei. E acrişoară, puţin greţoasă, frustă, ruşinoasă chiar după felul cum se abandonează pe farfurie, iar dacă nu e bine fiartă îţi creează o iritare pe care nici apa rece de la fântână, nici compotul de vişine, nu ţi-o mai poate tăia. Şi era tot într-o vară când am citit „Patul lui Procust” ca lectură obligatorie, iar în altă vară am recitit-o ca pe o lectură de plăcere şi pentru episodul cu musca moartă în farfuria de varză cu carne.



Celor care au nimerit prin motoarele de căutare pe această pagină şi credeau că vor afla o reţetă nouă de varză fiartă ori călită nu pot decât să vă spun că secretul e să tăiaţi varza cât mai subţire şi să o fierbeţi bine.

Târgul Naţional al Cărţii de Poezie

Dacă pentru orice se poate pune de un târg: de la cadouri la pescuit, de la job-uri la facultăţi, de la femei la bărbaţi, de la turism la nunţi, de la mâncare bio la handmade, de la case la covoare, de la ciocolată la medicamente... Oare de ce să nu existe şi un târg al cărţii de poezie?

Şi pentru că orice instituţie, adunare, fapt sau eveniment care se respectă îşi inscripţionează pe piept un sublim „naţional”, de ce un târg de poezie n-ar face-o şi el?

Am tot încercat să pun accentul corect pe întrebarea-slogan al târgului, dar încă nu am reuşit să-i prind intonaţia: Tu Nu Citeşti Poezie? Acuzator, ironic sau pur şi simplu nedumerit, oricum l-ai citi acest acrostih se răspândeşte tot printre persoanele care, într-un fel sau altul, au acces la poezie. Că o citesc sau nu, asta-i de fapt întrebarea.

Mă bucur că acum cu criza, s-a trezit timid şi Muzeul Literaturii Române (pardon, Naţional) şi şi-a deschis o tarabă pe piaţă. Cu buget minim, cu efort maxim, căci aşa cer legile eficienţei (da, da, naţionale), ajutat de USR şi mai ales de nişte tineri entuziaşti care vor şi ei să-şi vândă cărţile, că doar nu le-au scris pentru rafturile buticului de pe Dacia, Târgul Naţional al Cărţii de Poezie se deschide mâine.

Promovat destul de fad, plicticos şi neoriginal, TNCP are totuşi avantajul obiectului pe care îl scoate la vânzare: cartea de poezie. Mai întâi să se vândă, că apoi o să se şi citească.

Mergeţi la târg zilele astea şi luaţi o legătură sau mai multe, nu de ceapă, lobodă sau mărar, ci de poeme.

De pe 2 până pe 5 iunie, la Muzeul Naţional al Literaturii Române şi la Uniunea Scriitorilor din România.