Cum ţi s-a pus tristeţea pe faţă ca fulgii primei zăpezi
Pornind de la definitiv şi dorind totul, rătăcind printre provizoriu
Ajungând nicăieri
Înţelegând că mai există o scăpare în tăcere, în sugrumarea strigătului
Te târăşti – nădejde albă
Te gândeşti că poate a pornit cineva să te caute aşa cum ar fi putut la fel de bine să stea acum în fotoliu cu un ziar în mână
în pat uitându-se la un film
Oare tu eşti actorul care merge şi merge în cadrul îndepărtat neluat în seamă nici măcar de zeloşii nimicitori de simboluri
Pentru că da, nu faci parte dintre ei şi nu au cum să te recunoască
Şi oricât nu ai vrea să accepţi – înţelege! Oriunde ai fi e un capăt şi sunt mai multe opriri decât drumuri şi mai multă singurătate decât oameni
2 comentarii:
this ain't true. daca sunt mai multe opriri decat drumuri atunci eu voi deschide altele, cat despre singuratate mergem pe principiul ca nu poate exista undeva atata daca in alta parte nu exista tot atata iubire, si daca exista eu o voi gasi, si nu ma voi da batut, si chiar daca voi muri in lupta, departe de casa, departe de ai mei, singur intre straini, voi fi fericit....
în cadrul îndepărtat, toate singurătăţile sunt unite...
Trimiteți un comentariu