sâmbătă, 4 februarie 2012

GER

Aici, în nord, cuvinte precum ger, îngheţ, zăpadă sau viscol ne sperie mai mult decât fenomenele în sine. E de ajuns ca frumoasa în mini de la meteo să le pronunţe fie moale, fie apăsat, ca toată lumea să intre în panică. Mamele pun imediat mâna pe telefon ca să-şi cheme copiii acasă sau să-i acopere cu sfaturi practice pe care le reproduc de la ştirile de la ora 8. Vestea se răspândeşte în câteva minute şi disperarea îi scoate din casă, în frig pe toţi. Se reped la cel mai apropiat supermarket şi încep să umple căruţurile cu existenţă. Pachete care-au zăcut pe rafturi zile întregi îşi găsesc în sfârşit menirea pe banda de casă. În câteva minute rafturile sunt goale, cozile sunt înfiorătoare, iar vocea frumoasei de la meteo pătrunde cristalin în fiece ureche. În miez de noapte e alb şi e linişte. Înlocuim cuvintele cu whisky. 

Un comentariu:

Rodica spunea...

disperarea e mantaua omului pentru vreme rea, altfel cu ce să se înarmeze? nimic nu face cât un coş plin!