miercuri, 13 aprilie 2011

Gilda

Într-un week-end Ştefan a întâlnit-o pe Gilda şi de atunci nu s-a mai despărţit de ea. I-a plăcut cum arăta în reclame şi s-a dus să şi-o ia. Nimic mai simplu în lumea noastră. Îţi place ceva, îţi iei. Dacă e prea costisitoare plăcerea ta, visezi la ea până apare alta mai ieftină. Ştefan petrece zilnic câteva zeci de minute în trafic. Şi ca să nu se plictisească, se uită la toate reclamele care-i ies în cale. Le citeşte cu atenţie, se întreabă ca la ora de literatură: ce-a vrut să spună în propoziţie? Automobilul şi l-a luat aşa. Citise pe un mare ecran luminos că e la reducere noul model şi l-a luat în leasing chiar în săptămâna aceea. Bineînţeles că tot în week-end. În principiu sâmbăta este ziua de cumpărături. De cumpărături importante, că nimicurile săptămânale care se găsesc la grămadă în supermarketuri, le cumpără mai degrabă duminică seara, când nu e aşa de aglomerat. Ştefan are oroare de aglomeraţie şi de gălăgie. Mai bine stă toată ziua în casă la calculator, se joacă un joc, caută reclame la automobile pe internet, iar seara se duce să-şi umple frigiderul şi dulapul din baie cu ce e nevoie.
Şi cu Gilda a fost cam tot aşa. Se schimbaseră reclamele la Keya şi peste tot prin oraş vara era întâmpinată cu mese, scaune, paturi, umbrele, prosoape... Şi Gilda... Părea o nepotrivire în toată adunătura aceea de mobile şi bigudiuri, dar a fost o revelaţie. Iar numele îl pronunţase o săptămână întreagă şi de abia aştepta să se facă sâmbătă ca să dea o fugă până la Keya. Iar când a strâns-o în braţe pentru prima dată, era încă aprilie, s-a simţit uşor şi fragil ca un băieţel de 5 ani. Mirosea aşa cum spera să miroasă, a lână, a cauciuc şi a altceva. A ceva ce mirosise demult, în casa bunicilor. Probabil că era o substanţă specială de tratare a lânii, nu ştia. Gilda era ceea ce-i lipsise de ani de zile. Când era copil avusese una la fel ca ea. O plimba peste tot. Nu pleca fără ea nicăieri. Dacă se întâmpla să uite mama să o pună în bagaje, era teroare. Se apuca pe plâns şi nu se mai oprea. Dida, dida, striga şi plângea. Cu dida dormea. Îşi îndesa nasul în ea şi adormea numaidecât. Acum dida se întoarse. Dida era Gilda. Acum viaţa i se părea mult mai interesantă. Şi parcă îi găsea şi un sens. Acum ştia că destinul a fost acela care i-a scos în cale o reclamă genială la noua colecţie de pături primăvară-vară.
La Keya un model de pat poartă numele Stefan, însă acesta nu apare în nicio reclamă.

Niciun comentariu: