sâmbătă, 12 februarie 2011

Walk of Fame-ul

Walk of Fame, cel original, cel hollywoodian, a apărut ca idee la începutul anilor ¢50, iar primele 8 stele au fost dezvelite în martie 1960. Se spune că prima stea a fost a actriţei Joanne Woodward.

După 51 de ani, ideea aceasta a traversat oceanul, a luat-o cătinel spre est şi iată, Bucureştiul are şi el din ianuarie, un Walk of Fame al său micuţ, drăguţ şi nou nouţ. Prima stea i-a fost rezervată celebrităţii noastre locale, acest John Wayne al cinematografiei româneşti, locvacele Florin Piersic. Dacă circul acesta i se potriveşte întru câtva lui Florin Piersic, nu înţeleg cum un domn precum Victor Rebengiuc poate să participe la o festivitate de acest gen. Dacă a făcut-o totuşi, cred că s-a descurcat onorabil. Joi, în necunoscuta Piaţă a Timpului – un nume care l-a primit probabil peste noapte – s-au adunat televiziuni, artişti şi niscaiva gură-cască pentru a-l aniversa pe maiestrul care, îmbrăcat modest, cu şapcă şi trenci a spus câteva cuvinte, a dat interviuri şi a primit felicitări de la prietenii de-o viaţă şi de la cei câţiva admiratori prezenţi la faţa locului. Şapca şi atitudinea de bunic ieşit la plimbare au salvat onoarea acestui eveniment care plana la limita kitschului.

Se pare că banii pentru acest gen de proiect vin de la un magazin proaspăt renovat de pe bulevard, sclipind şi el de ecrane publicitare à l'Américaine, care şi-a plasat promenada înstelată chiar la uşa de la intrare, în loc de covoraş tradiţional de şters pe picioare. Evident că toate acest fast imitativ este, mai mult PR decât mecenat: poate că lumea va intra şi în magazin, dacă tot vine să vadă steluţele cinemaului autohton, iar snobii vor cumpăra, bucuroşi fiind că se asociază unui brand care apreciază cultura nu numai mercantilismul.

Iniţiativa de a ne venera valorile încă din timpul vieţii este de luat în considerare, mai ales când ne gândim că la noi mai mult se desface decât se face, mai mult se critică decât se laudă sau mai mult se îngroapă decât se dezgroapă. Însă modul din care alegem să o facem este condamnabil. Nu se găseau oare alte modalităţi originale, simpatice şi totodată pertinente de a-i pomeni pe cei care au adus un plus culturii române? S-au oprit ideile la deja perimatele simboluri de peste ocean? Nu cred că putem miza doar pe celebritatea şi atractivitatea turistică a bulevardului de la Hollywood. Dacă e pe aşa ar trebui să inaugurăm o Statuie miniaturală a Libertăţii pe Dâmboviţa sau un Big Ben mai mititel în Piaţa Unirii. Pentru că, nu-i aşa, dacă nu putem să ne folosim de propriile idei pentru a face oraşul mai frumos şi mai vizitabil, atunci să copiem reţetele de succes ale altora. Iar aceste reţete, adaptate la bucătăria noastră, evident că-şi pierd din gust, ba ne arată şi ridicoli în ochii celor care şi aşa ne cred o cultură minoră, cu valori minore, nesemnificative pe plan internaţional. 





Niciun comentariu: