Te pup! Pa, pa!

Mi se întâmplă să primesc, din când în când, câte un telefon de la o persoană necunoscută – în 99% din cazuri, tânără de sex feminin – care să mă abordeze frontal, prietenos şi înţepat turuitor cam aşa:

-         Bună, I-ana! Sunt Cutărica de la Myxw. Am numărul tău de la H-ana. Uite de ce te-am sunat...

Şi fără să mă lase să-i răspund la salut, îmi povesteşte care e situaţia, ce vrea de la mine şi mă roagă să o ajut. De cele mai multe ori îmi cere să o pun în legătură cu o persoană la care nu poate ajunge altfel: artist, director, globtrotter, coleg de la muzeu etc. După cum ştiţi, sistemul Pile-Cunoştinţe-Relaţii durează de câteva sute de ani şi mai are viaţă lungă înainte. Dar asta-i altă mâncare de peşte.

Mereu în rolul de „relaţie”, de „cunoştinţă” sau de persoană de legătură perplexă, eu trebuie să mă adun în timp ce ea turuie pentru că, după ce va tăcea, va trebui să spun şi eu ceva. Iar eu, încurcată şi bine crescută în durerosul stil tradiţional, cu greu o pot tutui, cu greu îi pot spune pe singurul nume cu care mi s-a prezentat, pe numele mic. Dar până la urmă îmi iese, ne înţelegem, „o rezolv” după care, mulţumită, Cutărica încheie cu şi mai perplexul: „Te pup! Pa, pa!”.

O relaţie de prietenie, de familiaritate şi de te-ştiu-de-când-lumea, care mă minunează ori de câte ori se repetă şi care mă face să-mi pun întrebări cu privire la propriul comportament. Profesionistele din PR poate ştiu ele mai bine.