joi, 11 martie 2010

patru şi unu

Se pare că la opt jumate când am plecat de acasă ninsese suficient de mult încât să nu mai circule 41 aşa cum trebuie şi forţa de muncă din Drumul Taberei să lenevească pe peron rebegită de frig în aşteptarea unui tramvai care nu mai venea. Au trecut vreo 20 de minute până s-a dat drumul la circulaţie şi cei mai grăbiţi s-au îndesat în primul tramvai. Au mai trecut aşa vreo 5 minute până să se închidă uşile şi să plece lăsându-l pe următorul să-i ia locul. Aceeaşi poveste s-a repetat până la al patrulea care a plecat din staţie fără să mai aibă probleme cu închisul uşilor. În acela mă aflam şi eu. După vreo două staţii nici uşile acestuia nu se mai puteau închide.
Oamenii acceptau resemnaţi situaţia. Aşa e iarna în Bucureşti: ajungi cu întârziere, stropit de noroi pe pantaloni, cu hainele ude, nervos şi obosit. Acum hai la muncă!
În toată îmbulzeala aceea, pe un scaun, o fată croşeta. Avea ghemul ascuns într-un buzunar al rucsacului pe care scria Intel şi în care, cu siguranţă, avea şi laptop-ul. Nu-i lipseau căştile albe din urechi şi steluţele aplicate pe unghiile lăcuite. Când am văzut-o, tramvaiul nu mi s-a mai părut aglomerat. Mi-am amintit de o bătrână obeză care croşeta căciuliţe în parc cât era ziua de lungă şi le vindea. Era vară. Eram copil. Bătrâna era veselă. O vedeam zilnic când mă duceam să mă dau pe tobogan. Aş fi vrut şi eu o căciuliţă făcută de ea şi cred că am primit una la un moment dat. Dar nu cred să o fi purtat prea mult. Îmi era incomodă.

Niciun comentariu: