luni, 8 martie 2010

Ce face femeia de ziua femeii?

Ce face femeia de ziua femeii?... Mucenici.
Anul acesta mi-am amintit de mucenici după ce am văzut într-un supermarket, un coş mare, plin cu pungi cu mucenici.
De când mă ştiu, cu o seară înainte de 9 martie, la noi în familie facem mucenici. Până nu de mult împleteam din cocă nişte fundiţe. În ultimii ani, împrumutăm de la bunica un aparat bizar care, la prima vedere, nu ştii la ce foloseşte.



E greu de explicat de ce în anii '80, adică în plin comunism ateu, la electrocasnice găseai acest aparat cu care gospodinele decupau în aluat tăiţeii în formă de 8 care, uscaţi o noapte întreagă pe masa mare din sufragerie, ajungeu să fie fierţi şi garnisiţi cu nucă şi scorţişoară în dimineaţa sărbătorii creştine a Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia.
Atunci se găsea, dar nu ştiu de ce nu ne-am cumpărat şi noi unul. Acum n-am mai văzut. În schimb poţi lua de la orice supermarket paste cu eticheta "mucenici" sau "măcinici" după auzul producătorului. Dar cu sau fără E-uri, un ritual nu poate fi cumpărat de la magazinul de peste drum. Iar dacă pentru alte obiceiuri mai invoci lipsa timpului, pentru acesta nu se poate să nu găseşti câteva ore. Probabil că ţi se pare migălos, dar cel puţin e un motiv în plus să-ţi vizitezi bunica pentru a-ţi împrumuta şi în acest an aparatul de mucenici.

Un comentariu:

Anonim spunea...

La magazinul turcesc, se vind muceniti moldovenesti :)