maidan duminical

Am putea pleca de la mai multe întrebări:
Cât impact poate avea reclama din staţiile de tramvai sau din locurile speciale de afişaj ?
Câţi oameni pot citi un afiş ?
Câţi din cei care citesc afişul îl iau în serios ?
De ce ? sau Ce anume îi face să creadă în el ?
O informaţie minoră poate crea o aşteptare majoră. Un nume sau un titlu, o dată şi un loc sunt suficiente pentru a aduna o masă mare de oameni. Culoarea, structura şi stilul selectează publicul. Dar nu e de fiecare dată aşa.

Să luăm un eveniment real: un târg de îmbrăcăminte şi încălţăminte care a avut loc săptămâna aceasta.
Afişul ciclam cu scris rozaliu a fost pus prin toate staţiile de autobuz şi de tramvai.
Textul scris pe jumătate cu diacritice, pe jumătate fără, arată că a fost făcut în grabă, fără a lua seama la detalii.
O voce colectivă, impersonală invită o masă de oameni tot impersonală. Nu se spune cine organizează evenimentul nicăieri pe suprafaţa înflorată A3 a afişului. Dar poţi afla că între „mare târg” şi „expoziţie” e o sinonimie perfectă. Urmează data la care va avea loc acesta şi apoi, punctul culminant al afişului: „preţuri speciale” şi irezistibilul semn de exclamare. Unde vor fi toate astea? Păi vis a vis (că doar nu vizavi) de... parcul Moghioroş. Da, chiar el, Moghioroş, cel pe care nu-l poate uita nimeni, cel pe care nu-l poate înlocui nimeni cu Drumul Taberei sau cu orice alt nume, cel care este lăsat moştenire din gură în gură, copiilor, chiriaşilor şi provincialilor care se stabilesc cu job-ul în Bucureşti. Pronunţat munteneşte, moldoveneşte şi ungureşte, Moghioroş este punctul de reper, centrul cartierului, piatra de rezistenţă. Deci unde? Pe un maidan. Vizavi de parc e un maidan pe care se face iarna patinoar, vara circ şi toamna, mai nou, târg de haine.

Avem plăcerea să vă invităm la cel mai mare târg de toamnă
EXPOZIŢIE DE
ÎMBRĂCĂMINTE ŞI ÎNCĂLŢĂMINTE
30 Octombrie
2 Noiembrie
Preturi speciale !
VIS A VIS DE
PARCUL MOGHIOROS
program
10.00 - 19.00
DE JOI PANA DUMINICA
confecţii – marochinărie – haine din piele şi blană – lenjerie
Urmează partenerii, dar ei nu au nicio vină, aşa că nu-i pomenesc.

E posibil ca târgul acesta să fi fost anunţat numai prin afiş, în presă nu am găsit nimic referitor le el.
Şi cu toate astea a fost full.
M-am dus din curiozitate să văd cine vine, ce se cumpără, ce se caută.
Târgul însemna două corturi-gigant la care ajungeai trecând prin praf galben şi pietriş care-ţi fugea sub picioare şi care mă înghioldea în talpă. Mergeam în ritm cu două fete care purtau tocuri foarte înalte. Eu aveam tenişi. Mă mir cum de nu protestau. Au rezistat eroic până înăuntru unde era mocheta gri întinsă pe o podea denivelată din PFL. În corturi era lume de nu puteai să te mişti împreună cu accesoriile : cărucioare cu bebeluşi, căţeluşi în lesă, pungi de plastic cu Billa. Zăpuşeală, umezeală, împuţiciune de la hainele din piele, aer irespirabil, abur de transpiraţie. Îmi era că leşin. Unii probau cizme, alţii treceau şi le luau în picioare pantoful descălţat; unii îmbrăcau paltoane cu guler de blană şi nu aveau loc să se vadă în oglindă din cauza altor gură-cască; cei mai mulţi comentau preţurile (să înţeleg că mai ales formularea „preţuri speciale” urmată de semnul de exclamare i-a făcut să vină?). Eu încercam să prind cât mai multe imagini în cât mai puţin timp şi să ies la aer curat. Cum puteau rezista vânzătoarele în condiţiile acelea? Şi cu spor de toxicitate şi nu cred că aş fi trăit o zi de muncă, între 10 şi 19, în aerul acela rarefiat şi în vânzoleala aia aiuritoare.
Un afiş kitsch, o ofertă kitsch, un stil de viaţă kitsch.
Cum se pot preta oamenii la condiţiile acestea de viaţă? Cum de pot face dintr-o duminică însorită de toamnă, un prilej de a proba haine din piele liliachii sau grena sau banan? Cum de pot rezista fără aer? Cum de se lasă traşi de colo, colo de nişte căţeluşi pe care la rândul lor îi chinuie punându-le lesă şi clopoţei? Cum de nu-şi dau seama că sunt ridicoli şi ei şi animalele lor?
Toţi aceşti oameni trăiesc „vis a vis de parcul Moghioroş”. Şi eu trăiesc tot acolo. Viaţa lor kitsch este uneori şi viaţa mea kitsch. Încerc să scap de ea, încerc să mă îndepărtez de ei, dar simt că mă înghit cu totul. Şi pentru a nu mă lăsa sufocată, scriu. Cuvintele pot exorciza orice. Însă dacă scriu prost, nu mai am pe cine da vina.