dintr-o pungă

Prefer să mă plimb, nu să călătoresc. Prefer să merg pe jos până mă dor picioarele, nu să stau în fund pe o canapea în tren sau în maşină şi să privesc cum un peisaj mai mult sau mai puţin banal fuge în sens invers, ironic şi trist în acelaşi timp.

În trei zile de festival literar, m-am pierdut printre scriitori şi scriitoare, printre consoarte de scriitori şi consorţi de scriitoare, printre bătrâni curioşi şi pofticioşi, printre scaune înalte de bar şi bănci fără spătar, printre cuvinte nemaiauzite din limbi simfonice, printre oameni pe care îi cunosc şi nu mă cunosc, printre zâmbete de complezentă şi priviri iscoditoare, printre sticle de bere şi pahare cu ceai.

Cu o zi înainte de a placa (făcusem cumpărături; vorbisem cu o mamaie să stau la ea o noapte; îmi pregătisem bagajul ca pe vremuri politicii care aştptau să fie ridicaţi de acasă şi duşi la puşcărie; mi-am luat liber de la muzeu), mai după-amiază, a sunat plutonierul să-mi spună că nu mai mergem la Mangalia, că s-a hotărât aşa, probabil judecătorul, "că nu e legătură", adică nu e tren şi e complicat de ajuns... Şi nu am înţeles mai multe, era şi el cam nervos, nu ştia să-mi explice. Am telefonat la judecătorie de mai multe ori: nu a răspuns nimeni. O melodie, câteva acorduri din Mozart, sunând electronic: râsul batjocoritor al justiţiei.

au dat drumul la căldură, dorm mult, am coşmaruri, Dana mi-a spus că a fost o toamnă frumoasă, nu am observat asta deloc, nici cerul senin de care se entuziasma, nu am conştientizat că e toamnă, am trăit fără anotimp, când mă culc, mă gândesc la un peisaj mediteranean - în fiecare noapte adorm într-o insula din Grecia, Ioana mi-a arătat frunzele îngălbenite din copacii din curtea muzeului, ieri le-am văzut pentru prima dată, mi le-a arătat de parca atunci apăruseră, ca nişte păsări pe ramuri (ce fel de păsări? canari, dacă e să fiu întru totul bovarică), iar eu aşa le-am privit, de parca atunci se aşezaseră în copaci şi cântau,