sâmbătă, 9 august 2008

Din bg. čudat „minunat“

Ieri m-am tuns. Mă plictiseam în tramvai şi curentul îmi dădea părul în ochi şi devenise un tic să-mi tot aranjez ciuful după urechi aşa că am coborât la piaţă şi am luat-o spre Favorit unde am spus doar „un tuns !” şi coafeza a început să taie placid din vârfuri. „Mai scurt vă rog !” Şi atunci s-a enervat şi a zis „nu e bine aşa?”. „Ba da, dar mai scurt dacă se poate”. Şi a început să mă ciopârţească de nu a mai rămas nimic din buclele mele. Acum arăt ca o femeie căreia i-ar veni bine un tricou cu imprimeul „cea mai bună mămică” pe piept şi cu siglele sponsorilor pe spate.

Azi m-am trezit cu noaptea în cap şi am plecat în oraş. Închis peste tot. Nimeni pe stradă. La bibliotecă am văzut uşa dată de perete şi am intrat. Am stat vreo oră în faţa rafturilor cu literatură română şi am căutat ceva interesant. O doamnă povestea despre o familie de evrei (bineînţeles că evrei, ce alt popor poate fi vorbit într-o bibliotecă), a plecat doamna, a venit un băiat care mi-a cerut timid scara pe care mă tot urcam şi coboram, a împrumutat Asimov şi a dispărut şi el fără să-mi dau seama, apoi bibliotecara mi-a adus scara pe care iar am început să urc şi să cobor. Am citit multe cotoare de carte, începuturi, sfârşituri sau bucăţi de frază în tot acest timp. A ieşit şi bibliotecara, apoi s-a întors. A mai venit una şi a adus nişte cărţi. M-a întrebat ca la mall „căutaţi ceva anume?” şi eu i-am răspuns cu expeditivul „nu, mă uitam doar...” Am ezitat între Luca Piţu şi Mihai Ursachi. M-am hotărât pentru ultimul şi am plecat gândindu-mă că chiar că aş putea fi luată drept ciudată aşa ciuntită la păr cum sunt, cu fusta mea din petice şi cu răbdarea maniacală a căutării unei cărţi din sutele de volume vechi sau noi, româneşti sau străine.

Ciudată. Am auzit-o de patru ori în două zile. O dată din răzbunare, o dată în glumă, o dată urlând, o dată dintr-un exces de sinceritate. Şi câţi or fi gândit-o iară ?

A venit o vecină de prin Franţa unde stă la fică-sa, se pare, ca să aibă grijă de nepot. Eram în bucătărie şi mâncam cu mâna nişte cartofi prajiţi şi un castravete tăiat în patru felii şi frecat cu sare. A intrat şi ea, nu m-a lăsat să mă ridic. Am ezitat câteva secunde: voiam să mă duc s-o pup aşa cum se face, dar eram plină de ulei şi a-ţi unge aproapele pe obraji nu se face. Ne-a adus cafea şi ciocolată. Mama a poftit-o să se aşeze. A început să povestească. Eu am terminat de mâncat, am răsturnat într-o farfurie o altă porţie de cartofi proaspăt făcuţi şi am pus alţii la prăjit, mama s-a oferit să-i dea şi ei, ea a refuzat continuând să povestească despre fata ei, despre copil, despre o mănăstire unde se fac minuni, m-a poftit să mă duc şi eu în vizită pe la ei că o să mă plimbe şi pe la Louvre şi pe la Lourde. Tăceam. Până la urmă a vrut să mănânce şi ea „vreo doi cartofi” că a poftit şi i-a mâncat la fel ca mine, cu mâna, fără furculiţă, şi a mai povestit şi despre ceangăi şi despre fostul ei bărbat, acum director al unui institut - „O să vorbim să-ţi pună şi ţie o pilă”, spuse mama un pic mai târziu, după ce a plecat - , şi despre mâncarea din Franţa... Eu continuam să tac, să învârt cartofii pe foc din când în când, să aduc un serveţel pentru că şi mâinile ei deveniseră unsuroase, să-i pun un pahar cu apă rece. S-a dus şi s-a spălat, a băut apa, m-a mai invitat o dată s-o vizitez la Paris, prin octombrie, şi a plecat să se culce că era foarte obosită după drum. „Vă adusesem şi o sticlă cu whisky, dar s-a spart în geamantan”, au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit când era la uşă.

Bucureştiul e pustiu. Filmele sunt proaste. Din loc în loc pâlcuri de turişti spanioli. Unii fotografiind Ateneul, alţii chipurile sfinţilor şterse din zugrăveala bisericilor. Un cuvânt se rostogoleşte din mulţime fără să spună nimănui nimic: „constantinbrâncoveanu”.

4 comentarii:

Anonim spunea...

mistoooo

Linxul lucid spunea...

Te-ai tuns, asta e un gest ritualico-simbolico-freudian à la Ioana d'Arc; renuntarea la "podoaba capilara" cu care se mandreste orisice dama; renuntarea la supliciile frumusetii pentru confort! Dar tunderea este totusi resimtita ca o pierdere : "ciuntita", "nu a mai ramas nimic din buclele mele".
Mai ciudato! Stii citatul din Baudelaire : "Le beau est toujours bizzare." Si mai e unul neaos romanesc : "Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie". Si mai e ala cu "Frumusetea e in ochii privitorului"...
Pe scurt, daca esti ciudata esti diferita si asta n-ar fi tocmai un lucru rau :)

Linxul lucid spunea...

Din bg. čudat „minunat“ - abia acum am vazut etimologia!!! Minunato!

Anonim spunea...

dana..mai bagat de tot in ceata.... ceva mai matematic banuesc ca nu se poate :)
@ iulia...despre ce filme vorbesti ..? alea din bucuresti ? :)))
sau alea descarcate de pe torrente :) ?