vineri, 11 iulie 2008

bunasearaandreeabunasearatuturor

Zi minunată în capitală, cu temperaturi suportabile şi maxime ce nu au depăşit treizeci de grade. Ceea ce auzi acum este Jose Mario Branco care mi-a cântat toată ziua, întrerupt de Ozzy Osborne pe la vremea prânzului. Dacă ar fi să definesc ziua de azi cu un singur cuvânt acela ar fi piraterie şi asta pentru că toate s-au învârtit parcă în jurul lui: am învăţat de la un coleg să piratez programe de pe internet, am citit un articol într-un ziar despre piraţii cărţilor în urma căruia m-am ales cu un dex online şi cu descoperirea comorii lui Aladin : http://thepiratebay.org. Primul film descărcat, unul franţuzesc, marca Godard, care se mai găseşte şi la cutie, în mol. Şi dacă tot am ajuns în mol, vreau să-ţi povestesc o anecdotă care s-a petrecut repede-repede, pe scara rulantă. În faţa mea, două fete, trăgându-şi pudic minijupele pe lângă pulpe, lunecau în sus. Şi din senin una zise: pînă la urmă în Franţa a apărut, mă... Ce ? (un ce care aducea mai mult a poftim - surpriză, decât a curiozitate) ...romantismul. Vroiam să-ţi zic... am întrebat-o pe profa mea. Iar eu, cu o treaptă mai jos şi cu un picior de lemn în literatură, îmi repetam în gând biedermeier romantism (cuvinte cheie care mi-au rămas de pe la nu ştiu ce curs). Nu-mi suna deloc franţuzeşte, dar se potrivea oarecum cu situaţia.
Am constatat că aveam toate aceeaşi ţintă : magazinul de lenjerie intimă. La intrare, o vânzătoare dădea informaţii amabile-scuzabile: reveniţi într-o oră, se filmează. Printre vitrine, bobine, sutiene şi camere video am întrezărit o puştoaică în chiloţi şi privirea apatic-visătoare a regizorului. E perioada reducerilor. Am aflat asta în tramvai de la o doamnă nemulţumită că la Leonardo nu a găsit tocmai ce se aştepta. Să nu crezi că îmi povestea mie, vorbea cu o altă doamnă care am uitat cum arăta, poate că ar fi meritat amândouă o scurtă descriere, dar e posibil să fi semănat cu toate doamnele de până în 50 de ani, cu fuste lungi, tricouri şi papuci care nu merg mai mult de două staţii cu tramvaiul, naveta între casă şi piaţă. Într-adevăr sunt reduceri. Era cât pe ce să-mi iau nişte pantaloni gri cu imprimeu ca de pijama, la jumătate de preţ şi o rochie gri cu năsturei de cârpă, dar m-am răzgândit. Poate că mă voi întoarce mâine ca să-mi cumpăr pantofi din piele cu doar 45 lei de la magazinul mai sus contestat. Până una alta nu-mi rămâne decât să-ţi urez o seară bună în continuare. La revedereandreealarevederedoamnelorsidomnilor !

Un comentariu:

Anonim spunea...

deci asadar: ai cumva o poza a pustoaicei in chiloti?