vineri, 4 iulie 2008

fragment

În ultimii ani a trăit în exil, pe la rude. Se ruga de fiecare în parte să-o ia , s-o ducă la casa ei. Cu cine o să stai acolo? Nu ai pe nimeni. Cum o să te descurci? Mă descurc, pun o femeie. Ştiam că nu-i plac străinii, că vrea să stea singură. Am lăsat-o odată aşa cum voia ea, singură, o săptămână. Am găsit-o murdară, flămândă. Vecinii ziceu că venea la ei mereu să cerşească. Îi lăsasem frigiderul plin cu mâncare: l-am gasit ars. Lăsase uşa deschisă. Nu se atinsese de nimic din el.





A înnebunit după ce a murit bunică-miu. Aşa deodată. N-ai fi crezut că până şi nebunia vine pe neaşteptate ca o vecină care îţi împarte din scovergile pe care tocmai le făcuse. A rămas singură în casă. Nu o mai vizita nimeni din când în când. Buruienile au crescut de peste tot ca în romane, ca pe ziduri romane sau temple greceşti, ca pe tâmplele lui Budha. Nu mai ieşea din casă, de abia dacă se mai dădea jos din pat. Din patul în care murise bunică-miu şi în care poate aşteaptă şi ea să moară. O visam. Îmi zicea mereu: eşti o curviştină, fă, ieşi din casa mea că mi-o spurci. Şi cu toate astea, dintre toţi pe mine mă iubea cel mai tare. Nu am spălat-o niciodată, îmi era silă s-o pieptăm, mirosea a pământ şi simţeam cum putrezesc în ea toţi morţii pe care i-a îngropat fără să-i plângă. Avea un aer aiurit. Tot ceremonialul acela negru.... nu înţelegea nimic. Mă fată, o auzeam cum strigă prin vis, du-te de încuie uşa la casă că întră ţiganii şi fură tot! Hei, curva lumii ce eşti, alungă-l dracu pe golanu ăla şi încuie uşa. O vedeam cu stătea în pat, printre perne şi perniţe făcute pe când era tânără, ghemuită, înrăită, întoarsă în nebunia sa. Toată viaţa i-a plăcut să facă zestre. Avea camerele pline de plăpumi, perne, pături, preşuri, prosoape, scoarţe, cuverturi, macrameuri, milieuri de nici nu aveai pe unde să mai treci. Nu a măritat nicio fată. Le păstrez pe toate pentru tine, o auzeam spunând când încă mai trăia bunicu. După aceea se temea foarte mult că va fi furată. Îi era frică şi de mine. Înjura dacă intrai pe undeva fără ştirea ei. Verifica dacă toate sunt la locul lor apoi se trântea din nou în pat şi zăcea zile întregi.

4 comentarii:

Anonim spunea...

E adevarata povestea sau e inventie? Oricum ar fi e bine scrisa; imi place "simţeam cum putrezesc în ea toţi morţii pe care i-a îngropat fără să-i plângă."
Imi aduce aminte de sfarsitul de la "tinerete fara batranete si viata fara de moarte", cand se intoarce fat frumos in cetatea lui cazuta in ruine

Anonim spunea...

te urasc!

Simbad spunea...

asteptam continuarea. f frumos!

Anonim spunea...

frumos... dar ingrozitor de trist. e, asa sunt eu mai simtitoare, mi se pare cutremurator cum poate cadea o fiinta umana, altadata organizata si echilibrata, in ruina...