45

Motiv de bucurie: l-am întâlnit din nou. Am nimerit tramvaiul norocos. După trei luni de aşteptare cu sufletul la gură, după zile întregi de gânduri şi dor, după ce l-am înlocuit cu mulţi alţii care până la urmă au sfârşit prin a mă enerva îngrozitor, în această dimineaţă l-am regăsit. Îmi plac cămaşa lui albastră, papucii de plastic, negri şi pălăria crem. Dar cel mai mult şi cel mai mult îmi place cum cântă la ţambal, cu mâinile boante, fără degete, numai pumni cu care-şi strâmge beţele şi bolboroseşte versuri neruşinate şi amărui în tramvaiul ce duce la gară. Şi fiindcă se duce înspre gară într-un tramvai ruginit, şi pentru versurile acelea obsecene, şi pentru că nu are degete... l-am văzut personaj într-o carte. Zeul morţilor, un Charon ţambalist, tivilichiu şi infirm. Dacă îi dai un leu, treci. Cobori, el merge mai departe. Dacă viaţa e un drum, probabil că există un alt drum şi în moarte.