E timpul

Nu vă mai faceți așa multe probleme: nu vă va căuta nimeni.
Aplecați asupra muncilor voastre uitați
cât este ceasul
de ce și mai ales cum
vinul îmbătrânește în sticle, se acrește, se bea.
Soarele este tot acolo deși am uitat și de el,
deși nu ne pasă, de fapt.
Știm că nu va exploda. E singurul care de mii și mii de ani nu ne trădează.
Lăsați-mă să plec! În cercul acesta în care m-am născut, nu mai pot să-mi țin respirația.

Cele 5 măști

Cu rana respingerii mi-am făcut o cafea și cu rana nedreptății am șters masa și singură am stat cu masca mea de fugar bând dintr-o cană și gândindu-mă că nu am băut niciodată cafea împreună pentru că era rigiditatea cea care mă îndepărta de tine.
Iar tu nu ai insistat.
Uneori îmi iau masca dominatorului și ies. Mi-e teamă de oameni, mă fac că nu-i văd. Cu spatele drept, cu mândria pictată pe față.
Dacă te întâlnesc, zici : de un'te cunosc?
Mă confunzi! Plec.
Ești o muză! îmi strigi din urmă. Te voi sculpta în piatră. Îți voi face mâini de piatră, te voi face toată din piatră... călcând rufe de piatră cu un fier de călcat de piatră, pe o masă de piatră. Și vei purta un capot din piatră și toate măștile tale vor fi din piatră... Nu pleca! Fii tu mereu femeia mea din piatră!