duminică, 29 iulie 2012

ca-n filme


Hai să ne întâlnim aşa cum am văzut în filme.

Să te aşezi lângă mine, într-o cafenea pentru că toate celelalte mese erau ocupate. Tu să-ţi pui în cafea trei linguriţe de zahăr. Eu să te privesc pieziş, cu puloverul meu lălâi acoperindu-mi tristeţea. Vorbind despre cafea şi pijamale, cu aerul meu demodat, cu gesturile tale încurcate.

Îţi aminteşti, te voi întreba, când am împărţit o pijama în magazinul acela de pe Riviera Franceză? Erai deja nervos şi totuşi sigur pe tine îi explicai vânzătorului că 90% din populaţia de sex masculin nu doarme în pantaloni de pijama, nu vrea pantaloni de pijama, dar cumpără pantaloni de pijama.

Vei veni la Roma? mă vei întreba. Avionul pleacă în curând. Trebuie să ne grăbim. Nu prea avem mult timp. Tu eşti Alex. Eu sunt Amy. Vom fuma şi vom râde. Îmi vei zice că trebuie să ne cunoaştem puţin mai bine. Ştiu doar că eşti atât de frumoasă şi că dacă tu eşti visul meu, eu sunt al tău.

Atunci eu voi fi prinţesa, iar tu jurnalistul în căutare de senzaţional. Ne vom plimba prin Roma pe scuter, vom mânca îngheţată, ne vom încerca onestitatea la Bocca della Verità, iar seara vom dansa pe un battello de pe Tibru.

După aceea vom merge într-un parc de distracţii şi ne vom da în carusel, ne vom strâmba în labirintul cu oglinzi şi vei câştiga pentru mine un ursuleţ la tir. Vei porni pentru mine toate cutiile muzicale din camera misterelor şi vom dansa pe toate ritmurile acelea şi mă vei săruta. Şi va fi ca în toate versiunile cinematografice cu Romeo şi Julietta la un loc. Cu Love Story şi Gone with the Wind. Cu Vertigo şi Some Like It Hot.

Ne vom iubi ca în toate filmele deodată. Aşa cum am visat in întunericul cinematecii. Tu vei fi iubitul desăvârşit. Eu voi fi cea mai frumoasă femeie pe care ai întâlnit.

sâmbătă, 28 iulie 2012

Street of Crocodiles


Street of Crocodiles (1987) de BFIfilms



După o povestire de Bruno Schulz

Regia Stephen Quay, Timothy Quay

duminică, 22 iulie 2012

Cel mai uimitor de până acum


Tristeţea alege
cele mai moderne, cele mai revoluţionare, cele mai avansate, cele mai noi, cele mai uimitoare, cele mai sigure, cele mai puternice, cele mai clare, cele mai rapide
căi de a ajunge la tine
Tristeţea se ascunde într-un cip dual-core A5, într-o cameră iSight de 8 MP şi într-un sistem optic complet nou
Tristeţea vibrează pe 100 de melodii
Tristeţea e în degetul tău arătător, la distanţă de-un singur touch
Atinge, răspunde, ascultă!
Speranţa a murit. Trimite-i o lumânare prin sms.