sâmbătă, 17 ianuarie 2009

plasa cu reduceri

Cât de departe poţi merge cu reducerile? Până la Băneasa dacă stai în Berceni sau până în Vitan dacă stai în Drumul Taberei.
Cât de departe se poate merge cu reducerile? Până la 90%. Realitatea nu o cunosc decât şefii de magazin.

După ce sunt anunţate cu mare tam-tam la televizor, după ce însăşi reportera trimisă la faţa locului se face că îşi cheltuieşte toată solda pe haine şi transmite din cabina de probă pentru a convinge telespectatorul, telespectatorul se duce să se convingă a doua zi cu riscul că va pierde ştirile de seară. E un telespectator sceptic pentru că aşa a fost învăţat ca la pomul lăudat să nu se ducă cu sacul. Nu are decât să dea căutare de google şi uite câte substantive se adună pentru a forma grup nominal: unele previzibile (sezonul reducerilor, perioada reducerilor, luna reducerilor, vremea reducerilor), altele catastrofice ( avalanşa reducerilor, valul reducerilor, şocul reducerilor); unele poetice (noaptea reducerilor, aripile reducerilor), altele sportive (campioanele reducerilor, maratonul reducerilor, etapele reducerilor, startul reducerilor); unele muzicale (tonul reducerilor), altele beligerante ( bătălia reducerilor, regulile reducerilor, arma reducerilor, regimul reducerilor); unele mondene (vedeta reducerilor), altele morbide (febra reducerilor, mania reducerilor, nebunia reducerilor). Toate sunt argumente în plus ca să nu-şi ia un elan prea mare. Oricum bani prea mulţi nu mai are, că e după „sărbători” când a cheltuit, conform statisticilor, mai mult decât a produs. Dar se duce, după cum am zis, să se convingă. Ia un autobuz până în centru, apoi schimbă şi ia alt autobuz până la capăt sau nu chiar, ci până la o staţie numită, constată el cu mirare şi umor, „Drumul mătăsii”. Dacă are Logan, e mai simplu: opreşte în parcare, un pic mai aproape de intrarea în mall, în spatele unui BMW X3, după ce şi-a căutat un timp, cu emoţie şi cu răbdare, un loc în orânduirea aceea de maşini de toate felurile şi culorile.
Dacă stau bine să mă gândesc, acel telespectator este mai degrabă o telespectatoare care, pe lângă doza de scepticism, îşi mai cară în poşetă şi dorinţa de a purta lucruri noi şi „de firmă” pentru a seduce sau pentru a-şi impresiona prietenele şi colegele. Parcă le şi auzi: Vai ce plovăraş frumos! De unde l-ai luat? Fată, l-am luat din Baneasa Shopping City, ştii? acolo unde îşi face Răduleasca emisiunile în direct, duminica. Bineînţeles că nu le va povesti cum a scărmănat prin teancul de haine aruncate una peste alta ca nişte zdrenţe date de milă sărmanilor şi cum, citind preţul de pe etichetă s-a indignat că o cârpă violet poate costa 150 de lei. Le va ascunde şi faptul că o reducere de 70% nu transformă produsul în chilipir sau că, deşi lipite pe gemuri, aceste cifre îmbietoare nu sunt decât nişte păcăleli cu pretenţii de strategie de marketing. Dar poate le va spune că într-adevăr legea pungilor de plastic se aplică şi că trebuie să plăteşti în plus dacă vrei să ai şi pungă de firmă. Şi dacă tot e vorba de discuţii „ca între fete”, pot spune că goana după solduri se dovedeşte a fi şi un bun prilej de a testa răbdarea şi dragostea partenerului. Poate el să aştepte în faţa cabinei de probă ca tu să încerci câte un produs din fiecare? Ştie să caute o haină cu un număr mai mare dacă tu îi ceri zâmbind şi făcând pe linguşitoarea ? Stă împreună cu tine la o coadă imensă şi îmbârligată chiar dacă numai pentru a-ţi cumpăra o pereche de mănuşi? Se supără dacă îl rogi să-ţi care plasele sau dimpotrivă este săritor şi galant şi se oferă chiar el să le ducă pe toate chit că la un moment dat nu va mai face faţă? (lista de întrebări rămâne deschisă)
În final, după ce ai luat inima târgului, te aşteaptă un drum lung înapoi, ceaţă, ambuteiaje, claxoane şi vitrine ornate matematic cu 0%.

duminică, 11 ianuarie 2009

la sosire

Ne-am întins lucrurile cam peste tot prin cameră. Nu pot să zic că arătam chiar bine, da' mă rog, noi nu prea luam seama la asta. Oboseala ne făcea să părem din altă lume. Soarele nici măcar nu apusese. Nu era trecut de ora 5 probabil. Este încă devreme, spuse aşa ca să mai uşureze tăcerea care coagula aerul dintre noi. Devreme pentru ce? Şi ne zbăteam deja într-o conversaţie. Ezitanţi. Puteai să spui că suntem băuţi. La anumite mişcări îmi tremurau mâinile. Nu puteam face nimic. Stăteam pe fotoliul cu braţele cam slinoase, care ocupa un spaţiu destul de mare din cămăruţa aceea pe care o închiriasem la cabană. Îmi fixasem privirea pe o crenguţă ofilită şi cam cheală de brad bătută în cuie undeva pe peretele de lângă uşă şi pe care atârnau un globuleţ albastru, un clopoţel auriu şi câţiva centimetri de beteală argintie. De cum intrasem acolo am simţit căldura mirosind a răşină, iar la oboseală s-a mai adăugat şi o nostalgie învăluită în remuşcare. Auzeam apa la baie. Uşa închisă, deschizându-se. Camera adormită pentru câteva minute, trezindu-se. Este încă devreme. Am putea să ne odihnim puţin după care să mergem să ne plimbăm prin oraş... Trolerul, ruscacul, încă două genţi, plasa galbenă cu ultimele cumpărături dintr-un supermarket rămăseseră aşa cum le lăsasem la sosire, care pe unde s-au nimerit. Aş fi vrut să mă descalţ, de fapt asta ar fi trebuit să-o fac la intrare, aşa cum se obişnuieşte pe la noi, dar uitasem. Încă nu am reuşit să mă descalţ... am zâmbit şi am ridicat un pic capul pentru a-i privi în treacăt părul şi ochii şi nasul şi tot ce poţi cuprinde în două secunde dintr-un om pe care doar îl auzi că se mişcă la nici un metru de tine. Dar cuvintele mele s-au pierdut ca şi cum nici nu ar fi fost spuse, poate doar gândite simultan de amândoi, idee fără sens şi fără corp. M-am aplecat încet să-mi caut şireturile. Covorul, odată verzui, era decolorat şi pătat din loc în loc şi părea invizibil, ca şi cum ai călca pe aer sau pe nimic. Nici nu-mi mai aminteam să fi călcat pe ceva, cu toate că mă mişcasem prin cameră, de-mi lăsasem şi bagajele şi hainele şi abia apoi mă aşezasem în fotoliu. Mănuşa mea neagră, căzută pe jos, părea ca o urmă seacă lăsată de o palmă pe acel nimic. Se apropie plutind de fotoliu, o ridică de jos, o aruncă pe pat peste celelalte lucruri, se aplecă din nou şi mâinile lui îmi desfăcură cu câteva gesturi vioaie şireturile bine înnodate de dimineaţă şi mă descălţară.

luni, 5 ianuarie 2009

paradigmă conformistă cu privire la apariţia minciunii

eu am să dorm puţin
vă rog să nu mă treziţi puţin
e de la ger şi de la lăcomie
şi mi-e un pic greaţă
asta-i cu siguranţă
de la poezie