orbirea

Tu știi că sunt mioapă și că nu văd bine decât de foarte aproape

și uneori aproape nu e suficient și asta-mi dă un sentiment de orbire

o neliniște ca o muscă lovindu-se de lămpi și de geamuri

și când tu ești lângă mine e aceeași neliniște

din neclaritatea cu care-mi vorbești beat fiind sau îndrăgostind fiind

de toate femeile din lume, de toate misterele vitale și de poezie

monștrii pe care-i văd uitându-mă în depărtare

străinul care-mi zâmbește liniștitor și trufaș

imagini care se suprapun pe retina mea bolnavă

lovindu-se de ceva necunoscut dinlăuntru

poate suflet, poate organe, poate nervi

ceva ce uneroi te face poet și alteori doar orb