cum e seara tramvaiul trecând pe pod
oameni în trening
dungi lungi flurescent vorbind la telefoane
şiruri de becuri peste râul secat
clădiri scânteie ca diamantele
niciodată nu vei ştii ce porţi, ce mănânci, ce este cu tramvaiul acesta
pe şine de la un capăt la altul în fiecare zi
mii de kilometri pe loc
niciodată nu vei ajunge în altă parte
acolo unde ghetele tale au fost cusute, unde telefonul acela asamblat
alţi oameni, alte tramvaie, aceleaşi haine, aceleaşi telefoane
şi drumul de la un capăt la altul în fiecare zi
noi toţi miliarde de nepricopsiţi visând diamante
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu