Musée National du Moyen Age - thermes gallo-romains et l'hôtel des abbés de Cluny à Paris nu era pe lista mea. A apărut dintr-o potriveală sau pentru că aşa a dat Dumnezeu. În muzeu la ora aceea matinală nu erau decât vreo două clase de copii veniţi să înveţe istorie la faţa locului. Nu a fost prima şi nici ultima întâlnire cu grupuri de copii prin muzee. Cred că este o practică frecventă la francezi. Profesoara stă în picioare, copiii se aşează turceşte pe jos, în semicerc în faţa unei vitrine sau a unui tablou şi mai treci dacă poţi. În schimb te amuzi ascultând ce răspunsuri dau cei mici la întrebările profei.
Muzeul este interesant pentru cei care studiază istoria medievală a Franţei. Cred că mi-ar fi plăcut mai mult în anul I de facultate, când făceam cursul de Littérature française du Moyen Âge cu profesorul Ioan Pânzaru. Ce e de văzut aici? Piesa de rezistenţă se pare că este seria de şase tapiserii de secol XV, intitulată La Dame à la licorne. Cinci dintre ele ilustrează câte un simţ, a şasea, mai greu de interpretat, se numeşte A mon seul désir. Interesant este că tapiseriile au fost remarcate de George Sand în castelul Boussac. Scriitoarea l-a făcut atent pe amantul său de atunci, inspectorul de monumente istorice, Prosper Mérimée, cunoscut nouă mai ales ca autor al romanului istoric Chronique du règne de Charles IX. Acesta a declarat pe dată La Dame à la licorne monument istoric. Asta se întâmpla pe la 1841. După vreo 40 de ani tapiseria va fi cumpărată de muzeu şi va intra în colecţia acestuia. Era anul 1882.
În afară de tapiserii, la Musée National du Moyen Age am mai văzut sculpturi gotice, bijuterii, obiecte de cult, icoane (ei le numesc „peintures françaises, anglaises, allemandes, espagnoles et flamandes du XIVe siècle au XVIe siècle”), vitralii, arme, mobilier şi chiar jucării. Am ieşit la lumină un pic cam ameţită, venită parcă dintr-o altă lume şi ajunsă într-un loc care nici acesta nu-mi era prea familiar. Mi-am mai revenit colindând în sus şi-n jos cele patru etaje ale libăriei Gilbert Joseph de pe Boulevard Saint-Michel. Asta mi-a luat mai mult de o oră. Apoi am mai intrat în câteva anticariate, în magazine, am privit trecătorii, am văzut că o felie de pizza era 5 euro, m-am oprit puţin şi pe la buchinişti, am văzut Sena curgând sub pont au Double şi am intrat la Notre Dame după ce am stat la o coadă spaniolo-japoneză destul de lungă, dar care s-a mişcat repede.
Ziua a patra a început practic după prânz când ne-am plimbat cu Bateau Muche, apoi am luat-o pe jos, pe cheiul Senei, de la Notre Dame la Louvre, de la Louvre la Place de la Concorde prin Jardin des Tuileries, de acolo pe Champs-Élysées până la Arcul de Triumf intrând în magazine, mâncând baghetă abia scoasă din cuptor. Ne-am întors pe avenue George V şi am ajuns din nou pe cheiurile Senei la poalele Turnului Eiffel pe care nu l-am escaladat decât cu privirea la apus de soare. Apoi am mai luat-o pe un pod, am mai urcat o colină de unde am avut o panoramă frumoasă cu turnul şi Sena. A fost soare, a fost frumos, ziua următoare a plouat din nou.
Un comentariu:
Trimiteți un comentariu