duminică, 13 decembrie 2009

ziua a douăsprezecea din luna a douăsprezecea

Din loc în loc prin oraş erau târguri. În zone neaşteptate, la ore neobişnuite. Se vindea orice. Obiecte fascinante, culori fantastice, lucruri care trebuia să întrebi la ce folosesc sau să te laşi convins că folosesc la ceva. În plus, peste tot era obiceiul să ţi se dea ceai la intrare. În unele locuri primeai şi o plăcintă cu mere sau o brioşă arămie. Sâmbăta fusese foarte frig. Îmi simţeam urechile ca de hobbit şi mâinile împietrite. Mă solidificam încet, încet şi nu găseam un loc unde să mă încălzesc. Ştiam o cafenea pe undeva. Se întunecase. Beculeţele străluceau cuminţi la porţile caselor sau atârnate prin pomii golaşi altfel. Pe stradă nu trecea nimeni. Se auzeau doar câteva frunze uscate zgâriind asfaltul ca ghearele câinilor. Dar nici câini nu erau pe acolo. Curtea, unde vara era terasă, acum era pustie. Scaunele erau strânse, aşezate cu picioarele în sus peste mesele date mai de peretele casei. Părea închis, dar nu era. Am deschis uşa, am intrat, iar înăuntru, acolo unde ştiam că e cafeneaua, acum era un târg de hand made, de produse bio şi un workshop de pictură naivă. În cele două încăperi, altădată decorate în stil japonez cu paravane din bambus şi măsuţe joase, cu cărţi şi ceşti de ceai pictate cu flori de câmp, acum se înghesuiau câteva artiste plictisite concurându-se la cercei, brăţări şi podoabe de pom, o vânzătoare de miere şi una de plante medicinale. Biletul de intrare conţinea un ceai pe care l-am băut stânjenită, dar care m-a şi dezmorţit ca să-o pot lua cât mai repede din loc.
Şi dacă nu-i zice târg, i se spune bazar sau talcioc sau expoziţie cu vânzare sau expoziţie de cadouri sau piaţă sau mall.

Niciun comentariu: