duminică, 28 septembrie 2008

mai mult despre week-end

Am ajuns să povestesc mai mult despre week-end de parcă numai două zile din săptămână ar fi interesante. Săptămâna asta a fost neobişnuită, chiar ciudată pe alocuri şi obositoare la final. Am fost la interviuri, am avut o droaie de treabă la serviciu şi acasă, mi-am stricat şi mi-am reparat calculatorul. Nu am avut timp să citesc cât doream, de pe televizor doar am şters praful. În schimb au intrat în viaţa mea Edmond Jabès, broderiile Richelieu, early music şi tramvaiul 25.
Azi, ca să mă odihnesc şi să ies din stricteţea cotidiană, am flanat prin Bucureşti, prin nişte zone în care sordidul se însoţeşte cu somptuozitatea, ruralul cu urbanul, moartea cu irosirea vieţii, Bacovia cu vrăjitoarea Ramona, şi toate într-un zăngănit de tramvaie se numesc Progresu sau Apărătorii Patriei sau City-Mall sau Plaza Romania. O prietenă şi-a luat garsonieră undeva înspre şoseaua Giurgiului şi azi eram invitată să o vizitez. Iei tramvaiul 25 şi în treizeci şi cinci de minute ajungi. Adică mă uit la ceas şi după treizeci şi cinci de minute cobor? Nu. La a opta staţie de la City-Mall. Aha! Număr una, două, trei şi distrasă de un copil care se juca sau mai mult chinuia cu tandreţea sa un iepure alb cu ochii roşii, am pierdut şirul. Dar am coborât unde trebuia. M-a aşteptat în staţie în costumul periurban bucureştean: sacou, pantaloni de trening, ciorapi albi şi pantofi negri. Văd că te-ai adaptat repede, îi zic în glumă. Am mers pe o stradă brazdată de linii aproape dezafectate de tramvai până în capăt unde sunt câteva blocuri. Aici stau ! Şi plină de entuziasmul proprietăţii mi-a arătat şi sistemul de închidere-deschidere a uşii, şi gresia din baie, şi aragazul nou-nouţ, şi serviciul de cafea, şi tot ce reuşise să adune în ultima lună de când s-a mutat. Iar pe mine m-a încântat bucuria ei că a scăpat de cămin, de demenajarea anuală, de wc-ul de pe hol şi de fiţele colegelor de cameră. Nu am putut sta prea mult însă pentru că mirosea a vopsea şi începuse să mă doară capul. Aşa a început călătoria noastră. Am luat din nou tramvaiul 25 şi am coborât la o staţie care se numea ademenitor-piaristic Muzeul George Bacovia. Dar unde o fi muzeul? În stânga şi în dreapta, străzi neasfaltate, magherniţe, buticuri, „vile” noi din BCA... La o staţie mai sus era de fapt ţinta noastră: cimitirul Bellu. Şi mergem noi ce mergem şi citim pe o plăcută reclama unei vrăjitoare şi pe altă plăcuţă Strada George Bacovia. Singura asfaltată. Şi alte magherniţe, şi alte „vile” noi din BCA, dar şi căsuţe mai vechi şi mai îngrijite; copii jucându-se raţele şi vânătorii, pisici grăbite, un căţel curios... o stradă lungă şi întortocheaţă care aproape că te descurajează să crezi că ai putea găsi o casă memorială. Dar nu sunt genul care să se întoarcă din drum. Până la urmă am găsit-o: casa în care a locuit poetul, între anii 1933-1957. O casă oarecare, distingându-se de vecinele ei doar printr-un steag murdar fluturat la intrare şi o plăcuţă memorială de marmură. Era închis. Drumul înapoi a fost mai relaxat, aflasem ce aveam de aflat, acum mergeam spre cimitir. Nu e ciudată promenada noastră, nu căutam senzaţii, amuşinam doar toamna. Nu am stat mult la Bellu. Am traversat şi am intrat în mall. M-am plictisit să scriu aşa cum mă plictisisem să caut ceva deosebit de îmbrăcat şi să nu găsesc decât moda impurtabilă a verii 2008 cu uşoare accente de lână şi blană artificială. Am luat în final tramvaiul înapoi spre casă, spre casa mea. Pe traseu se construiesc încă două mall-uri: unul pe structura circului foamei din Rahova, altul pe platforma UMEB. Eu am coborât la Plaza. În total sunt patru.
Termin aici pentru că mă grăbesc să mă uit la Fight Club, care va începe în curând la o antenă. Despre mall-uri o să mai vorbesc, nicio grijă.

2 comentarii:

Nimeni spunea...

Am ramas mut. Unu pentru ca si eu prin 2007 in februarie am framantat noroaiele cautand casa memoriala G Bacovia.Ma mir ca zona aceea inca nu a fost asfaltata, pentru ca in vremea aceea se muncea cu spor la ea.Casa e superba, e atat de inghesuita si titpic bacoviana cu un miros de casa locuita si nu de muzeu. De fapt acolo locuiesc doi studenti care ideplinesc si rolul de ghizi.E fain sentimentul sa vezi pe scrinul poetului pe langa obiectele sale si cursuri sau un monitor de calculator si in toata casa sa miroase a mancare.Noi am vizitat casa tot duminica.Am sunat imediat cum am ajuns in Gara de Nord, aveam numerele de telefon de pe net, asta pe la 7 dimineata. Desi nu aveau program in acea zi totusi au fost foarte amabili si ne-au primit.Am fost uimiti sa constatam cat de mult semana cu cea de la Bacau.Cea de la Bucuresti de fapt e casa sotiei poetului si totusi parca ar fi copie la indigo cu cea de la Bacau.Ce lipsea era doar pianul. Daca insistai ieri cred ca va deschideau.
Si doi pentru faptul ca si eu ieri am ajuns acasa la fix pentru a vedea filmul Fight Club.
Apropo de comentariul lasat pe blog, in primul rand multumesc dar trebuie sa iti spun ca departe de mine sentimente atat de inalte ca dragostea, e doar o plictiseala existentiala care mi se trage de la nastere, cateodata se adanceste atat de tare incat ma incearca groaza ca nu-i pot supravetui,si incep sa ma plang.Dar imi trece, de fapt mi-a si trecut, asta pana data viitoare.Doamne, urasc sa ma explic.Toate cele frumoase!

Linxul lucid spunea...

Dincolo de faptul ca am invatat doua cuvinte noi, "a amusina" si "periurban", mi-am adus aminte de "ratzele si vânatorii". Bineinteles mereu eram printre ratze.
Iar "pisicile grabite" si "catelul curios" parca le vad aievea in fata ochilor :)