şi-am zis una, şi-am zis două...

Am zis că mă retrag în plină glorie, n-a fost să fie.
O să continui să-mi depăn povestea.
Un prieten îmi spunea că mai bine decât să te iroseşti într-un blog e să te iroseşti într-o carte. Nu pot să scriu o carte sau dacă aş reuşi s-o scriu va fi una foarte proteică (poate chiar proteinică), cu schimbări de stil şi subiect foarte ameţitoare.
Dar nu pentru asta sunt aici. Vreau să vă arăt nişte poze de prin Haţeg unde am ajuns aproape din întâmplare sau cum zic unii, a fost norocul prostului.
În uichend s-au organizat zilele oraşului, o serbare din acelea mult gustate de români în ultimul timp unde se adună toţi oamenii în centru şi cască gura la o scenă garnisită cu baloane colorate, cu panglici şi lumini de dicotecă pe care se perindă protipenDADA locală (primar, senator, avocat), coruri de şcoală nouă, formaţiuni de dansuri populare, interpreţi ai cântecului popular românesc, cântăreţe afoane, vreun star prăfuit şi alte cele. Unii ascultă de pe bănci, la un mic, la o friptură, alţii stând bovin în spatele unor lanţuri puse ca să delimiteze trotuarul de şoseau pe care se află scena, alţii plimbându-se prin parc şi mirându-se de expoziţia noastră cărată tocmai de la Bucureşti.
Cum am o fixaţie pentru felul în care se îmbracă oamenii, nu am scăpat ocazia să fotografiez cele mai fantaste combinaţii de haine - poze pe care nu am să le postez, dar pe care le adaug la materialul meu de studiu al obiceiurilor vestimentare contemporane. Şi incredibilele ştendere cu geci din piele de toate culorile...

Am regăsit în Haţeg bicicleta bunicului care i-a fost furată cu puţin înainte de revoluţie şi elefănţelul pe care mă dădeam în parcul Moghioroş, când eram copil.

Şi acum filmul, vă rog !



















FIN