Sunt prinsă în cabina cu geamuri albăstrii, ermetic închise şi alunec încet peste clădiri, peste pieţe, peste creştetele atâtor trecători şi mi se pare că sunt un înger caraghios, atârnat de o sârmă şi de un scripete, absent de la gândurile, rugăciunile şi păcatele oamenilor. Într-un borcan albastru suspendat între cer şi mare, între bâlci şi mirific, marea, cerul şi oamenii împart aceeaşi linişte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu