marți, 18 martie 2008

de primăvară

Ce mi-o fi venit să scriu aseară despre obsesia mea galbenă şi să-mi amintesc de pubertate? Primăvara mă cam face să mă gândesc la anii de şcoală când nu aveam destul timp de joacă şi de bucurie în soare şi în natura care s-a trezit la viaţă. Învăţam tot felul de texte şi poezii despre primăvară, socoteam, măsuram... şi aşa trecea aprilie fără să admir pomii înfloriţi sau luminoasa luna mai fără să mă fi desfătat cu mângâierile ei calde. Priveam prin pătratul zoios al ferestrei trunchiurile copacilor negri care înconjurau clădirea şcolii ca o armată dârză, vechind la desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor de predare-învăţare, şi îmi doream din tot sufletul să vină o vreme când să pot ieşi afară, în curte, să pot alerga de nebună, să pot mirosi florile albe ale corcoduşilor din grădiniţele blocurilor, să culeg păpădii. Dar mă târam din oră în oră, de la un triunghi oarecare la insulele Japoniei, de la baze şi acizi la aquila non capit muscas şi se suna şi cartierul se umplea deodată de tot apusul din oraş, devenea bătrân şi trist, iar noi ne avântam în mijlocul acelei dezolări pe care doar sfârşitul neaşteptat al unei vieţi netrăite, mereu amânate, ţi-o poate provoca. Iar am dat-o în amintiri din copilărie ! Să spun mai bine că azi s-a întrerupt curentul la birou astfel că am rămas fără obiectul muncii, adică fără calculator-xerox-telefon-fax-imprimantă şi ca urmare am plecat mai devreme, am zbughit-o în lume, m-am avântat în primăvară aşa cum, copil fiind, nu am putut-o face. Am mers pe jos până am făcut bătături la degetele de la picioare, mi-am rezolvat o droaie de probleme pe care le tot amânam, am făcut cumpărături, am zburdat şi am cântat, m-am simţit ca o şcolăriţă care chiuleşte ca să se ducă să-şi ia îngheţată din parc. Şi în tot acest timp galbenul a sărit din haine, din reclame, din maşini, din sacoşi de pastic, din afişe, din părul blond, din flori, din cărţi, de peste tot, şi m-a lovit în ochi şi m-a obligat să-mi amintesc o mie de lucruri şi să-mi doresc să scriu despre mine, despre oameni, despre orice mi-ar putea desăvârşi curiozitatea, plăcerea, dragostea, viaţa. Gata cu enumerările, te aştept şi mâine !


Niciun comentariu: