miercuri, 13 februarie 2008

Reduceri de până la 70 % sau ce mai poartă un pişcotar

Stau dimineaţa în staţia de tramvai şi mă uit la oameni cu o curiozitate indiscretă care a făcut-o zilele trecute pe o ţigancă să se strâmbe înfiorător la mine că prea mă zgâiam la ea. Îmi place să mă uit la oameni şi de multe ori mă trezesc punându-i în cuvinte, imaginându-mi viaţa lor, făcându-i personaje în vreo carte pe care nu o voi scrie niciodată. Oamenii din staţia lui 41, dimineaţa pe la 8 – 9, sunt majoritar tineri. Mulţi coboară la Crângaşi ca să ia metroul spre Pipera, lucrează în multinaţionale, au salarii de peste 500 de euro, chirie, haine pe care şi le cumpără din Plaza şi căşti în urechi. Asta e ce am scris ieri. Acum o prietenă îmi povesteşte pe mess. cum a petrecut ea în Egipt săptămâna trecută, iar eu mă întreb cum să fac să trec la subiect, adică să scriu despre ce haine port eu. Interesează pe cineva? O altă prietenă m-a făcut snoabă vestimentară, că mă îmbrac de firmă, că vânez reducerile. Lenjeria mi-o iau de la Jolidon, ciorapii de la Mondex, pantalonii de la Time Out, tricourile de la Hang Ten, pulover-ul de la Flo and Jo, haina de la un magazin cu produse made-in-china, bocancii de la capătul lui 41, rucsacul de la Daniel Ray. Nu-i cine ştie ce. Important e să nu dau prea mulţi bani pe ele, să fie rezistente, să nu se demodeze a doua zi, să pot scoate întrebarea de unde ţi l-ai luat? măcar de la o singură persoană. Acest amestec de etichete e de-a dreptul trasnit. De fapt, cam toţi cu care împart staţia de tramvai, dimineaţa, au haine cu etichetă. Îţi poţi da seama uşor care ce hram poartă fiecare, cam ce salariu are, pe unde se distrează în week-end, ce muzică ascultă aşa cu noaptea-n cap. Simt că mă lungesc. Aş scrie despre un fel de clasament al firmelor din mall, dar sunt obosită acum. Aş comenta şi ceea ce scrie pe etichetele de carton agăţate de mâneca sau de crac, dar asta altădată.



Un comentariu:

Anonim spunea...

Pantofii din poza parca ar fi la parada modei, cine i-a azvarlit cred ca a vrut sa le dea inca o sansa in ochii oamenilor. Sincer spun, mie asta imi sugereaza: deja vad top modelul cambrat, cu o privire languroasa, bratele in solduri, oprit pentru o secunda doar privirilor. Vise placute, poor dark shoes!