Deucalion

mai e ceva de care să-mi pese? mai e ceva de care să mă leg?

precum odată de stâncă în pliscul acvilei mute

mi-e atât de urât aici pe corabia asta în miezul amar al lumilor

de zile şi zile tot mergem şi mergem. alunecăm ca în moarte

împrăştiaţi fiecare prin cotloane uscate – de furtuna ne adunăm şi ne ţinem de mână până trece

rămânem aici în disperare. în mare

pescari? călători? cuceritori? condamnaţi?

suntem deja prea departe şi apoi a ne întoarce e şi mai departe. iar a ajunge e nicăieri

precum odată în stâncă gura acvilei rupe

1957