luni, 4 martie 2013

Cişmigiu şi încă ceva


Cred că a văzut multe Cişmigiul de când i s-a plantat primul copac şi până acum. Copii au crescut jucându-se pe aleile lui, liceeni şi-au plimbat primele iubiri cu barca pe lac, bătrâni au târşâit amintiri printre tulpinile din ce în ce mai groase. De câte ori trec prin acest parc mă gândesc la cei care i-au văzut copacii tineri, la anotimpurile care s-au strecurat printre crengi şi mi se stârnesc şi mie imagini vechi, în alb-negru, ca pozele pe care mi le făcea tata cu zorki, pe când copil fiind mă învârteam în leagănele cu lanţuri până ameţeam.
Pentru Cişmigiu mi-am dorit în adolescenţă să dau la Lazăr, influenţată fiind şi de lectura romanului lui Grigore Băjenaru. Dar asta n-a fost să fie. Însă au fost să fie cursurile de Litere şi o bună ocazie de a fi la o staţie distanţă de răcoarea albicioasă a grădinii cu cişmele. De multe ori coboram din autobuz ca să traversez parcul. De multe ori ne petreceam ferestrele dintre cursuri sporovăind pe vreo bancă şi mâncând merdenele sau biscuiţi.
Dar nici după ce am aflat din Bucureşti: carte de bucăţi de Dan C. Mihăilescu că Cişmigiul era odinioară locul favorit de promenadă al servitoarelor şi lacheilor, nici după ce un francez mi-a zis maliţios că distracţia predilectă a bucureşteanului este să iasă în parc, nu am renunţat să-l îndrăgesc, ba dimpotrivă.
Şi, oricât ar fi oraşul de mare, eu tot mă pomenesc găsind deseori motive de a mai traversa o dată grădina, fie chiar şi în grabă, neluând seama la trecători, ci doar la vegetaţie.
Iar în final, o să povestesc o întâmplare recentă şi bizară, din acest început însorit de martie, când aflându-mă în trecere fugitivă pe una din aleile din spatele palatului Kretzulescu, am văzut două tinere făcând-şi poze una alteia în lumina mieroasă a apusului. M-am gândit că este o ocazie bună de a-şi îmbogăţi albumul de pe facebook mai ales că vremea era într-adevăr excelentă. În acelaşi timp cu mine, pe aceeaşi alee au trecut două babe, ştiu că aş fi putut să folosesc un substantiv mai blând, însă şoldurile lor de câte doi metri, plus mersul lor de gâşte grase, plus ceea ce au spus văzându-le pe cele două fete, nu mă îndeamnă să fiu prea drăguţă. Nici nu le-aş fi observat dacă una nu ar fi întrebat-o pe cealaltă: Auzi, astea-s lesbiene? Iar răspunsul a venit cuminte: nu ştiu. Am zâmbit, dar m-am şi indignat în acelaşi timp întrebându-mă la rândul meu cum de primul lor gând a fost unul cu conotaţie sexuală perversă. Cu siguranţă că nu au cont pe nicio reţea de socializare, dar nici cititore de blogul lui Roncea nu păreau.
Dar va fi vară şi va fi iarnă din nou pe aleile astea. 


Niciun comentariu: