zilele morselor

în zilele morselor nedumerirea ne pica din cer

ca şi răgazul, de altfel

precum totul se completează sau se compensează

dimineaţa aşteptam ca soarele să-şi termine cafeaua

noi, în casele noastre strâmte, ne încălzeam ibricul de două, trei ori

televizorul mergea cu desene animate şi ne întrebam

eram ca plopii desfrunziţi şi înalţi, îndoindu-ne

eram ca ramurile lor ascuţite şi albe, ezitând

cine ne putea auzi, cine ne putea contrazice

dincolo de soarele care scânteia într-o vreme care nu-i aparţinea

inoportun într-o viaţă inoportună

zgomotos într-o lume taciturnă

lăsam totul aşa cum era şi ieşeam

era deja seară, el dispăruse deja

oraşul ne aştepta cu bere ieftină şi cu răceală

pătrundeam prin beciurile lui umede

mâncam prima oară în acea zi

ne strecuram bileţele în buzunare

adulmecam parfumurile oamenilor pe care-i iubeam

totul devenea uşor şi suportabil

şi atunci reuşeam să-aţipim

cu capul pe braţul de pâslă al amăgirii