Demolări – demodări

E o frenezie a Bucureştiului de a se lăsa demolat. Ca şi cum ai greşi un cuvânt, îl ştergi cu guma sau cu multe linii îl acoperi sau cu pastă corectoare şi apoi scrii în loc, scrii alături, scrii peste.

Bucureştiul a fost incendiat, inundat, cutremurat, bombardat, demolat şi re, re, reconstruit. Oameni au înlocuit oameni. Case au înlocuit case. Blocuri au înlocuit coteneţe. Maidane au fost fabrici. Fabrici au redevenit maidane. Bulevarde au înjunghiat cartiere. Circuri au ajuns mall-uri. Mall-uri au redevenit circuri. Străzi. Pasarele. Canale. Poduri. Bucureştiul se leapădă ca şarpele de zeci de piei. Şi zdrenţuit, şi dichisit . E felul lui de a fi. Inconstant. Incoerent. Impropriu.

Bucureştiul îşi ascunde istoria sub preş ca pe un gunoi de care nu trebuie să afle musafirii. Dar musafirilor lui le place să se lase aşteptaţi.

Bucureştiul e construit pe fund de mare, pe nisipuri mişcătoare. Nu eşti bucureştean dacă te doare dispariţia unei case vechi pe care o găseşti frumoasă. Nu frumuseţea contează. Urmează noul. Bucureştiul ori e foarte vechi, ori e foarte nou. Ori e la modă, ori e demodat. Reclame îi acoperă faţadele în demenţa noutăţii. Vechiul se oglindeşte în sticla noului. Aluminiu şi lemn putred. Lustru şi jeg. Building-uri şi coteţe. Toate te fac să vorbeşti despre el la plural. Bucureştii. Pe aceeaşi stradă mai multe oraşe. Şi peste tot câinii, câinii, câinii.