O nuntă ca-n poveşti

De curând m-am apucat, împreună cu câţiva colegi de la muzeu, mai din joacă, mai din curiozitate, de studiat obiceiurile nupţiale în Bucureşti, cu accent pe „profesioniştii” nunţilor. Sâmbăta asta, pe un soare de mai, pe mânecă scurtă, am pornit-o în echipă spre târgul de nunţi adăpostit, cum altfel dacă nu într-un cort mare şi alb tămâiat îndelung cu fum de mici şi de barbeque. După ce am trecut cu simpatie şi cu legitimaţia de muzeu de cerberiţele de la intrare care altfel rupeau bilete de 20 de lei, cortul cu efect de seră a fost ca o comoară a lui Aladin în ceea ce priveşte materialul de cercetat. În câteva minute, ne-am umplut ochii de tot felul de „minunăţii”, braţele de flyere, cataloage, calendare, dar şi urechile de oferte care mai de care mai tentante de-ţi venea să-o pui de-o nuntă ca o activitate de week-end, aşa cum o pui de-o excursie la Sinaia sau de o plimbare prin Cişmigiu.

Recunosc că am intrat în cort cu un sentiment de respingere care s-a accentuat din stand în stand şi din zâmbet comercial în cordialitate mercantilă a expozanţilor. Mă aşteptam să văd hostess îmbrăcate în mirese, am văzut. Mă aşteptam la decoraţiuni de tot felul, erau şi din astea. Nu m-am aşteptam, în schimb, la standuri pe care să scrie Palatul Ghika, Palatul Bragadiru sau Palatul Snagov. Nu mă aşteptam la restaurante care să ofere toate serviciile până chiar şi rochia miresei în cazul în care ar fi participat la o tombolă. Una peste alta, atmosfera din cort era ca de parc Disney, încropit pentru doar câteva zile în Piaţa Constituţiei şi de care să se bucure toate femeile care, în copilărie, au visat să fie prinţese măcar pentru o zi.

Din câte am putut să-mi dau seama, nunta anului 2010 se bazează mult pe acest imaginar al prinţesei Disney, fie ea Albă ca Zăpada, Cenuşăreasa sau Frumoasa din Pădurea Adormită. Rochia, invitaţiile, decoraţiunile însemnând huse colorate pentru scaune, naproane şi fundiţe asortate, feţe de masă, dar şi paharele, tacâmurile şi vesela; apoi aranjamentele florale, focurile de artificii şi mai ales „palatul” care poate fi unul adevărat sau un simplu restaurant preschimbat de bagheta vrăjitorului decorator în ceea ce ţi-ai dorit întotdeauna pentru nunta ta. Numai meniul, din care nu pot lipsi sarmalele, şi fondul muzical fac notă discordantă cu acest platou de filmare în care rolurile principale îl au mirii - prinţul şi prinţesa care „vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi”. De multe ori regia este a miresei. Tot ea îl târăşte pe viitorul mire la lecţii de dans pentru ca să nu se facă de râs când „vor deschide dansul”, ci să-i lase cu gura căscată pe toţi cei care au crezut că se mărită cu un mototol. Şi pentru dansul mirilor ofertele sunt destul de variate. Intră în modă salsa, surclasând bătrânul vlas. Şi pentru ca seara să fie şi mai animată poţi alege să-ţi distrezi invitaţii cu un spectacol realizat de dansatori profesionişti.

Noi ne-am distrat pe cinste când am citit oferta de meniuri propusă de un restaurat care, pentru a convinge, a expus la stand unul dintre aceste meniuri în care mâncarea începuse să se sleiască. Am apreciat mămăliguţa tăiată (cu aţa?) în formă de stea şi denumirile meniurile, care mai de care mai tentante. Poţi alege meniul Tristan şi Izolda (în cazul în care ai bănuiala că partenera te înşală) sau Ulise şi Penlopa (în cazul în care crezi că partenerul te înşală).

În liceu, la Balul Bobocilor, ţin minte că o participantă a fost întrebată ce personaj de poveste vrea să fie şi avea de ales între cele trei prinţese de le-am mai pomenit mai sus. Pentru cine se mărită şi îşi mai caută încă stilul de rochie de prinţesă, am găsit pe youtube un filmuleţ edificator. Dacă nu, nu strică un târg de nunţi sau o croitoreasă pricepută.