joi, 20 mai 2010

apoftegmă

Din calendar cămila mă privi calm. Ochii ei mari, genitali, au scrutat dunele, mările, munţii, oraşele, staţiile, blocurile şi m-au văzut scriind. Atunci s-a oprit din rumegat cu maxilarul strâmb, cu buza moale, cu dinţii de culoarea deşertului şi nu a mai clipit. Picioarele i s-au scufundat în nisip, apoi trupul, cocoaşa, arcul gâtului. Din ea nu a mai rămas decât privirea lungă cât o rotaţie completă a lumii în jurul soarelui.