miercuri, 17 iunie 2009

la întoarcere

Seara, la întoarcere, creierul amorţit s-a oprit pe o bucată muzicală şi rage. Nu îmi mai amintesc nimic din momentul în care am ieşit pe poartă sau din momentul în care mi-am dat drumul din nou în lume, ca într-o piscină cu o formă bizară ca o mulţime Julia. Merg şi muzica fuzionează cu sângele, cu saliva, cu lichidul gastric, cu bila. Când nu mă gândesc la nimic şi nici măcar privirea nu mă mai ajută să-mi amintesc ceva, doar posibilităţile mele limitate de a reproduce melodii mă mai leagă cât de cât de realitate. Devin nu pick up stricat, alunecând pe aceeaşi trei note, la nesfârşit, înnebunitor. Dar nu e nebunie. Încerc să-mi revin. Pe o muzică interioară, falsă, enervantă, stupidă, încerc încet, încet să îmi revin. Privirea îmi rămâne fixată pe o un obiect, pe inelul vreunei cucoane, de exemplu, sau se sprijină pe geamul zoios al tramvaiului sau pur şi simplu se ţine de bara portocalie întărind forţa mâinii. Şi muzica se zbate în laringe şi se ridică în palatin, pătrunde în cutia craniană şi de acolo în urechi şi asta de multe ori, de foarte multe ori. Iar tramvaiul pleacă, se opreşte, porneşte din nou, frânează, aşteaptă, se târăşte, prinde viteză, se opreşte, pleacă... de nu ştiu câte ori. Nu am stat niciodată să număr, nici măcar din curiozitate, nu am o curiozitate statistică, de aceea întrebarea „câte staţii mai sunt?” mă sperie ca o probă de examen la care nu m-am pregătit. Nimeni nu mă aude. Tăcerea mea ascunde răgetul meu. Şi poate că aşa se întâmplă cu toţi cei din tramvai, chiar şi cu posesoarea inelului pe care mi-am odihnit privirea fără nicio dorinţă, nevoie sau invidie, ci doar din oboseala unei zile de delir. Pe măsură ce simt că mă apropii de casă şi că trebuie să cobor, încep să mă aud cântând şi să văd. Văd femeia, nu numai inelul, văd oamenii atât de diferiţi, cu plasele venind de la piaţă. Încă o staţie, ultima oprire. Aud zornăitul roţilor din mecanismul tramvaiului. Melodia s-a oprit. Cobor. Îmi recunosc vecinii, îi salut, vorbesc. Bat. Mi se deschide o uşă. Intru.

Niciun comentariu: