grafomanii automate

Cât de ridicolă sunt când scriu! Şi cât scriu de mult! Nu mai am nimic de tăcut, nimic de lăsat nenotat. Mă interesează gestul la fel de mult ca ideea, uneori mai mult. Scriuuuuu, cu mulţi u, cu mulţi ţ, cu a-uri nearticulate şi ftizice, cu lalala şi lololo. Scriu şi scriu despre faptul că scriu, ce plictis! Scriu cu rigla, scriu cu compasul. Scriu cu tastatura laptopului adunând una câte una literele ca pe nişte mărgele pregătite pentru brodat. Scriu din moarte, cu faţa tumefiată, cu falangele răşchirate, cu orbitele înţepenite ca ale păpuşilor de porţelan. Scriu pierzându-mi gândurile printre maximele şi sentinţele câtorva înţelepţi. Scriu urzind, scriu uzând, scriu urând. Scriu găsind în asta gestul scăpării, dar şi degetul ameninţării şi limba de moarte. Scriu lăsând la o parte şi scriu adăugând. Scriu pentru a umple albul pur, albul singurătăţii, albul tăcerii cu semnele negre ale timpului, ale trădării, ale vinovăţiei. Scriu chiar dacă asta nu îmi va aduce iubire sau stimă de sine sau admiraţie sau consolare sau explicaţii. Oh, vai, ce bine, aşa, un pic mai sus, un pic mai jos! Scriu din lene, din sărăcie, din neputinţă. Scriu pentru că nu pot să scriu. Scriu pentru că vreau să fiu mai aproape de ceea ce rămâne mereu la o distanţă decentă. Scriu din indecenţă. Scriu din curiozitate. Scriu din mândrie. Scriu din mânie. Scriu sperând în lectură. Scriu pentru a-mi bate joc. Scriu pentru că aş fi vrut să nu mai sper. Scriu într-adevăr. Scriu ştiind că nu pot merge până la capăt, dar scriu fără întoarcere. Scriu efemer, pentru acum, pentru până acum, până măcar până aici. Scriu sforţându-mă să nu mai scriu. Scriu făcându-mi curaj să aştept în staţie să vină tramvaiul. Scriu pentru îndrăzneala cu care mă ţin de barele de fier din tramvai. Scriu pentru echilibrul unei călătorii zilnice spre muzeu. Scriu pentru a mă explica. Scriu pentru că nu pot întrece măsura. Scriu pentru ordinea lucrurilor. Scriu mâncând simboluri. Scriu cuvinte automate, virtuale, electrice, pixelate, pe un alb pur care nici măcar nu există în realitate. Scriu cu mulţi i, mai mulţi ca în copiii sau ca în propiii. Scriu pentru că măcar pot să scriu copiii şi propriii. Scriu, până la sfârşit. Scriu pentru că nu pot să scriu la nesfârşit. În sfârşit,