De 1 Mai

Fie ca e sărbătorită cu mici şi bere, fie că e marcată de mitinguri sindicale, 1 Mai este ziua internaţională a gregarului, a spiritului de turmă, a marilor adunări colective.
În Europa, 1 Mai este zi de proteste, de revendicări salariale. La noi, e cea mai paşnică zi din an. De 1 Mai lupul se împrieteneşte cu mielul mai ales dacă îl cinsteşte cu un mic şi cu o bere de la dozator, după care îl pupă şi strângându-i mâna îi sugerează să-l voteze ca să aibă cu ce-l trata şi la anul. Până şi profesorii încetează orice grevă, doar n-or fi fraieri să demonstreze în zi de vacanţă şi fără extemporale.
Ca şi cum ar fi o sărbătoare religioasă, de 1 Mai se vorbeşte de tradiţii şi obiceiuri. Nu se mai merge la biserică, şi asta chiar de-ar pica duminica, ci se pleacă la mare, în Vamă, acolo unde în urmă cu câţiva ani nu mergea oricine, acum se merge ca-n pelerinaj. Trenurile pleacă cu întârziere pentru că se suplimentează numărul de vagoane şi aşa ticsite cu tineri care spun că se duc „să se distreze la maxim”. Cum vine asta? întreabă reportera tv pe unul dintre entuziaştii, obişnuiţi să se bucure la comandă, aşa cum aparatele electrice funcţionează de cum apeşi pe buton. Acesta a ridicat din umeri, nu a ştiut ce să răspundă, dar ca să nu se facă de râs a bâiguit ceva despre plaja, despre muzică, chestii candide, că doar se uită şi părinţii la ştiri. Cei rămaşi acasă, au şi ei obiceiurile lor de 1 Mai. Pe vremuri, după ce se termina parada, se dădea crenvurşti şi pepsi, acum primarul a făcut petrecere maidano-câmpenească pe platoul (numit şi parc) tuns, ras şi frezat la ordinul lui Ceauşescu, de la Izvor. Micii, berea la pahar de plastic şi muzica „pentru toate gusturile” i-au făcut pe mulţi să se umilească şi să uite de respectul de sine şi de aproape. Să se fi rodat atât de mult oamenii, după umilitorii ani 80 încât, acum, în libertate şi cât de cât prosperitate, să se împingă şi să se înjure la cozi câteva ore pentru vreo doi mici, e adevărat, primiţi pe degeaba, conform faptului că o femeie, după ce a fost siluită de mai mulţi bărbaţi, nu mai roşeşte la câteva cuvinte porcoase? Îmi pare rău să văd atâţia bătrâni care se bucură ca nişte copii că „au apucat” (nostalgicii, sic!, cunosc cuvântul), cu multe ghionturi primite şi date, pomana condimentată cu cuvinte demagogice. Îmi pare rău că se înjosesc la dispoziţia lupilor pe care nu-i mai latră nici câinii.