Sunt cuvinte rare care apar pentru o vreme în viaţa ta şi apoi se sting aşa cum au venit. Te obsedează, le auzi la te miri cine, se răsucesc mistic, transcend, transpar şi te fac să-ţi pui întrebări, să cauţi sensuri şi legături ascunse, apoi gata, nu mai există. Ceva asemănător se întâmplă şi cu oamenii. Îţi intră în viaţă un tip blond, trendy, frumuşel, ciudăţel. Îl întâlneşti peste tot: tremuraţi zilnic la tramvai, luaţi două staţii douăzeciu, de vreo două-trei ori îl vezi în 41, o dată în troleu, o dată la Spring, vă găsiţi la aceeaşi coadă într-un magazin de calculatoare, ascuns undeva prin spatele blocului Dunărea, într-o zonă aproape neştiută a oraşului, chiar înainte de anul nou şi culmea culmilor, într-o dimineaţă, chiar în faţa blocului tău...
Un an întreg l-am întâlnit. Părea o idilă. Mă interesa cu ce se îmbracă, cu cine vorbeşte, ce vorbeşte, ce face. Mă imaginam trăindu-mi copilăria alături de el, fiind fratele meu, bărbatul meu, îmbătrânind împreună. Îmi închipuiam cum o să arate cu negi, cu burtă şi chelie, dar şi cum ştie să iubească. Era povestea mea de dimineaţă, imboldul de a-mi începe ziua cu ceva interesant. Nu m-am îndrăgostit de el, pentru că nu am vorbit niciodată cu el. Mă gândeam să-i pun o înrebare stupidă ca să intru în vorbă sau pur şi simplu să zic: ne întâlnim aproape în fiecare zi, probabil că avem serviciul în aceeaşi zonă, eu lucrez acolo şi mă numesc I, tu cine eşti? Dar nu am îndrăznit. Din toamnă, rendez-vous-urile noastre s-au rărit, iar anul ăsta nu l-am mai văzut deloc. Şi-o fi schimbat job-ul sau programul sau pur şi simplu coincidenţele au luat sfârşit. Înapoi la monotonia matinală.
2 comentarii:
Inlegatura cu incidentele stradale am de raportat urmatoarele capitane:
1. in fiecare dimineata pe o straduta mai solitara drumul meu catre serviciu se intretaie cu drumul altuia la serviciu; ne recunoastem, se vede, si mai ca imi vine sa ii dau buna ziua. Dar traim in codrul urban ca niste lupi singuratici de Bucuresti si nu putem sa ne inhaitam chiar asa.
2. in autobuzul intre doua statii mi-a cazut cu tronc un fermecator tânar calator incaltat in bascheti albastri si cu o esarfa verde la gat, care radea de ce-si amintea... eeeehhh l'amour...
vreau sa spun ca pina nu demult rutina mea zilnica era aproape perfecta. recunosteam 5-6 fete in drumul spre locul de munca, la aceeasi ora. avem toti acelasi program inflexibil de angajati model. m/am gindit ca intr-o zi sa predau diplomatul meu unuia dintre ei si sa ma intorc acasa. sa spuna el povestea mea, la locul lui de munca. oricum, in ultima vreme am rupt-o cu traseistica angajatului model. e bine ca atunci cind observi erori in rutina zilnica sa incerci sa o rupi cumva. mari schimbari nu vor aparea, doar fete noi. salutare piscot.
Trimiteți un comentariu