Betleem

vineri, 6 iunie 2008

În decembrie...

te întâlneşti zilnic cu Moş Crăciun, îi mângâi barba, îţi face un cadou neaşteptat.
Moşul răstoarnă găletuşa cu popcorn electrice peste bulevardele îngheţate.
tramvaiele se leagănă blând în ritm de Deschide uşa creştine.
biserica se mută în mall, după ce în tot restul anului mall-ul se mutase în biserică.
iei cel mai mare salariu şi cel mai insuficient.
te grăbeşti să-ţi faci bilanţul chiar dacă nu ai toate conturile încheiate.
încerci să-ţi închei toate conturile, să-ţi plăteşti toate datoriile ca să te prindă noul an cu nodul corect la cravată.
te gândeşti la viitor cât pentru tot restul anului.
toată lumea iese în stradă, ca la miting. Nu-i de mirare că revoluţia a fost...
reintră în vocabular cuvinte precum Betleem (cu variantele Viflaim, Viclaim, Vifleem), bordei, sălaş, belşug, pluguşor, zurgălăi, îngeri, iesle, poiată, zori, cetină, caltaboş, leber, piftie, salată de boeuf.
meciul se joacă între Hruşcă şi Bănică.
retrăieşti dilema brad sau molid; natural sau artificial; cu ghiveci sau fără.
poşta şi firmele de curierat îşi înhamă renii la sanie.
ţi se reaminteşte legea privind regimul materiilor explozive, în timp ce pe stradă bubuie petarde.
afli prin SMS că există Spiritul Crăciunului după care îl poţi vedea jucând în filmul de la ora 8.
dacă nu ninge, e pentru că suntem noi păcătoşi sau pentru că am poluat planeta.
cel mai tare te rogi să-ţi crească cozonacul şi să nu ţi se ardă friptura.
numai porc să nu fi.

mda

moto: într-o după-amiază

mă urc pe o scara rulantă. mă duc la un film prost, în mall
cobor o scară încolăcită. mă aşez pe jos într-o ceianărie din cotroceni

e lumină şi cald în mall. calci pe mochete albastre
e beznă şi frig în ceainărie. nu ştii pe ce calci

se cântă şi se dansează. e un film disney
se fute şi se bea ceai. e un local select

decembrie. iau un paracetamol dimineaţa şi seara
mănânc pe nedormite. dorm pe nemâncate

am început o carte despre anii '80. am desfăcut deja prima conservă
din când în când poţi vedea beculeţele de crăciun şi un elicopter

asta chiar aşa este. şi eu... pa

gemeni

Ne vom plimba pe străzile Barcelonei
Tu cu faţa ta de şoricel
Curtenitor şi trist
Zâmbind imberb şi imbecil
Într-o maşinuţă albastră
Iubindu-ţi cele două femei
În faţa catedralei lui Gaudi
Noi cumpărându-ne cercei
4 euro perechea şi sărutându-ne
Mai întâi lobii urechilor
Apoi mărgeluşele de sticlă violet
Îţi voi creşte un copac de lumină
Îmi promiţi
Îţi voi dărui porumbei de zahăr
Îi promiţi
Micul meu polonez
Te voi alinta
Micuţa mea basarabeancă
Îmi vei spune
Iar ei îi vei spune fata mea
Iar ea va tăcea ca mai mereu
Ea nu-ţi va spune în niciun fel
Chiar dacă nimeni nu înţelege ce ne vorbim
În parcul Güell
Părem turişti veniţi de oriunde
Pentru câteva secunde
Trecând discret printr-un oraş discret

Iarna trecută la Paris
Îţi mai aminteşti
Era la fel
Stăteam toţi trei pe iarbă şi înjuram
Ne întreceam în porcării
Din când în când eu vă făceam poze
Deşi vă poceaţi şi nu stăteaţi locului
Aţi ieşit atât de bine încât
La serviciu toţi au crezut că aţi fost doar voi
Nimeni nu ia seama la fotograf
Cât de uşor se poate ascunde
Vă iubeam atât de mult
Că doar un afiş la un film de Godard
M-a făcut să-mi doresc şi altceva
Am mers singură la cinema
Erau câteva persoane în sală
Poate chiar două sau trei
Nu mă puteam concentra prea bine
Auzind respiraţia cuiva din spate
Nu înţelegeam cuvinte doar respiraţia ceea
Şi mă gândeam la voi
Dar nu m-am hotărât să plec
M-aţi aşteptat la ieşire
Îngheţaseţi de frig şi de plictiseală
M-ai întrebat cum a fost
Nu am răspuns traversasem deja strada
Maşinile treceau pe şosea
Era o imagine din mai multe filme
Îmi dădusem seama de asta
Priveam aproape hipnotic numerele de înmatriculare
Până când s-a făcut noapte
Şi mă găseam altundeva
Ca într-un copac de lumină
Liftul ne ducea sus sus sus
Deasupra oraşului eram albi şi scânteietori
Ca nişte porumbei de zahăr

Oraşul lui Dumnezeu

Nici nu ştiu unde este Rio. Deşi am auzit de mii de ori vorbindu-se despre el. Cine nu ştie de faimosul carnaval şi de senzualitatea dansatoarelor de samba? Câte agenţii de turism nu se folosesc de fotografii ale imensei statui a lui Iisus, Cristo Redentor, chemând cu braţele întinse turiştii, de sus de pe Vârful Corcovado (Cocoşatul) la poalele căruia se întinde un peisaj exotic, sugestiv pentru un imaginar al Raiului?
Nu am avut niciodată curiozitatea să caut nici măcar în atlas sau pe wikipedia informaţii despre Rio de Janeiro. Azi, dând un search pe google, am aflat că Rio de Janeiro este situat pe ţărmul Oceanului Atlantic, că a fost capitala imperiului portughez şi cam 200 de ani, capitala Braziliei, că are o suprafaţă de vreo 5 ori mai mare decât a Bucureştiului, că are un stadion celebru - Maracanã - pe care se vor juca unele meciuri din campinatul mondial de fotbal din 2014... şi multe altele pe care le puteţi găsi şi voi pe net sau la faţa locului.
Am ajuns să mă interesez de Rio, după ce ieri am văzut un film care a rulat în cinematografe, în vara lui 2003, când eu... Nu am nicio amintire despre vara lui 2003. Oricât iaurt de soia aş mânca acum, oricâte repere mi-aş lua, nu ştiu ce am făcut în acea vară. Cert este că unii au fost să vadă Cidade de Deus şi li s-a părut o porcărie, iar alţii, aşa cum este şi normal pentru echilibrarea balanţei, au zis că este "genial, într-adevăr". După ce mi l-am descărcat şi eu şi l-am pornit de pe la mijloc, era să fiu de partea primilor. Dar am hotărât să am răbdare şi să văd cum începe. După primele 5 minute am căzut în extrema cealaltă. Filmul nu are legătură cu nimic din ce vă poate spune wiki despre Rio. Filmul nu este despre RIO. Cidade de Deus este una dintre cele aproape 300 de "favelas" care existau în anii '70 în oraş. Perioada în care se petrece acţiunea filmului este una teribilă pentru Brazilia: după câţiva ani de dezvoltare economică, ţara cade pradă unei dictaturi militare care va dura 20 de ani. Ţara pare a fi a nimănui sau a oricui are un pistol mai puternic şi tăria de a-l folosi împotriva celuilalt, oricare ar fi acela. Droguri, crime, tâlharii, violuri, reglări de contrui între bande, legile străzii, criminalitate juvenilă... Toate acestea se petrec sub ochii locuitorilor care au învăţat să acepte la început micile tâlhării, apoi crimele şi mai târziu luptele de stradă între bandele de traficanţi de droguri. Poliţia este coruptă, jurnaliştii sunt laşi, oamenii ştiu să tacă.
Printre arme şi droguri, mai este timp de fotbal, de plajă, de curse cu bicicleta, de istorii de iubire, de dans. Dar această normalitate a vieţii unui adolescent se preschimbă în următoarea secvenţă în violenţă, în furt la drumul mare, în împuşcături, în sânge şi în moarte.
Vocea din off pare a spune o poveste, pare a avea detaşarea necesară. Am putea-o accepta ca pe povestea copilăriei unui om născut în favela, care cunoscându-i străduţele, secretele, oamenii după poreclă şi după socoteală, a avut curajul şi norocul să arate celorlalţi, prin fotografii, ceea ce unii nu voiau, iar alţii nu puteau să vadă. Este detaşarea istoriei care, deşi consemnază uneori cu lux de amănunte faptele, nu pune suflet. Drama nu este a fotografului care spune povestea oamenilor din Cidade de Deus, el iese în cele din urmă învingător pentru că îşi urmează vocaţia, pentru că ajunge ceea ce şi-a dorit din copilărie. Drama este a puştilor care au învăţat să tragă cu arma, ucigându-şi tovarăşii de joacă şi fiind martori la crime. Ei au acum pistoalele.